Colegele de circuit din Top 20 TA ale Simonei Halep nu s-au înghesuit să o felicite pe noua campioană de la Wimbeldon, pe reţele de socializare, însă au făcut-o băieţii. Românca a primit mesaje de la liderul ATP, Novak Djokovici, care joacă, duminică, în ultimul act cu Roger Federer, şi de la sud-africanul Kevin Anderson, finalistul de anul trecut.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Felicitări, Simona! O victorie formidabilă pe care o meriţi!", a scris Djokovici.

 

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

"Felicitări, Simona! Bravo pentru un meci şi un turneu incredibile", a scris Anderson.

 

Au fost şi jucătoare care au salutat victoria româncei.

"Nu e nevoie de cuvinte. Uimitor. Felicitări", a scris spaniola Carla Suarez Navarro, jucătoare cu care Halep se cunoaşte bine şi se mai antrenează împreună.

 

"Felicitări, Simona! Inspiraţie", a postate franţuzoaica Alize Cornet.

 

"Uimitor", a scris australianca Daria Gavrilova.

 

Cel mai frumos mesaj a venit din partea jucătoarei turce Cagla Buyukakcay: "Întotdeauna un mare fan al tău, Simona Halep, nu numai pentru cariera ta, ci şi pentru personalitatea ta. Multe felicitări!".

 

Un mesaj emoţionant a venit şi de la Antipozi, de la echipa de fotbal australian Port Adelaide, la care suporteri sunt Darren Cahill şi familia lui.

"Imense felicitări pentru ambasadoarea clubului nostru, Simona Halep, pentru victoria ta de la Wimbledon! Familia ta de la Port Adelaide nu poate fi mai mândră de atât", au scris australienii.

 

Simona Halep, locul 7 WTA, a câştigat turneul de la Wimbledon, al doilea grand slam din carieră, după ce a învins-o, sâmbătă, în finală, cu scorul de 6-2, 6-2, pe americanca Serena Williams, locul 10 WTA, după numai 55 de minute de joc.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.