Tehnicianul echipei FC Viitorul, Gheorghe Hagi, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că fostul internaţional Ionuţ Lupescu a pierdut alegerile pentru preşedinţia FRF deoarece s-a hotărât prea târziu să candideze.
“Atât preşedintele, care a câştigat, cât şi Ionuţ au fost doi contracandidaţi foarte puternici. Din păcate Ionuţ cred că a greşit cu ceva, cred că trebuie să fie conştient de acest lucru, pentru că este diferenţa prea mare de voturi. Un fost mare fotbalist care a activat la nivel internaţional, la nivelul cel mai ridicat şi din punct de vedere administrativ la nivel foarte ridicat… Dar nu poţi să comentezi şi să nu fii realist cu ce a spus Adunarea Generală, toţi cei care au votat preşedintele. Ionuţ a venit prea târziu. S-a decis prea târziu. Felicitări preşedintelui, diferenţă foarte mare. Poţi să pierzi, poţi să câştigi, noi suntem obişnuiţi, problema e diferenţa de scor. E mare”, a spus Hagi.
El a precizat că îşi doreşte ca preşedintele FRF să resusciteze fotbalul românesc. “Să-l aducă la nivelul generaţiei noastre. Acesta este singurul proiect viabil pentru România, loturile naţionale ale României trebuie să înceapă să se califice la Campionate Europene, nu doar de elită. Divizia A are organizarea pe care o are, cât de cât în condiţii bune, dar Liga a II-a, Liga a III-a, finanţarea la centrele de copii şi juniori, infrastructura, lege în fotbal, o lege bună, coerentă, foarte clară, şi să angreneze consiliile judeţene şi primăriile să facă stadioane, să schimbe infrastructura. În plus, ca să ajungem la performanţă trebuie să creştem bugetul prin legea sponsorizării. Noi cluburile suntem partenerii importanţi ai FRF. Dar trebuie să fim sprijiniţi pentru că furnizăm jucători la loturile naţionale. Acum că avem preşedinte ales cred că dânsul începe o muncă titanică de resuscitare a fotbalului românesc. Lucru pe care l-am spus înainte de alegeri, oricine ar fi el, acelaşi obiectiv îl are: de a resuscita fotbalul românesc, de a face o generaţie mai bună decât a noastră. Eu numai cu acest scop aş munci”.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Gheorghe Hagi a mai spus că nu este preocupat de unde au venit voturile pentru Răzvan Burleanu. “Nu sunt preocupat de lucrul ăsta niciodată. Nu vreau să devin preşedinte, am fost mai deştept pentru că mi-am făcut un club. Eu ştiu că funcţia ţi se dă. Un lucru îţi aparţine când îl faci tu. E dorinţă şi putinţă. Eu mi-am făcut un club şi îmi văd de ale mele, muncesc, depind de mine, sunt independent. Chiar dacă am colegi şi voi fi cu ei în generaţie până nu puteţi să ştergeţi niciodată. Ca lider al acelui grup voi fi cu ei, cu oricare, este onorabil să fie aşa, pentru că noi împreună am fost foarte foarte buni”, a afirmat el.
Hagi consideră că este capabil să pregătească o echipă de nivel înalt. “Un club mare şi o echipă naţională cu siguranţă mi-aş dori să îmi termin o carieră în care am arătat că pot fi manager să mai am două provocări mari în viaţă. Că am o vârstă. Mă simt competitiv să fac la orice club, pentru că am jucat sport, cunosc ce înseamnă presiunea cea mai mare, pentru că am experienţă importantă, am format un club de la zero, ştiu ce înseamnă şi partea administrativă şi partea tehnică, ştiu să promovez jucători. Am promovat 35 de jucători în cinci ani şi am şi experienţă ca antrenor. Am făcut minunea. De ce nu? Vin de la ei din casă, de la nivelul acela, îi ştiu, mă cunosc, dar ştiu că sunt în România, că România o văd departe, nici nu ştiu dacă o mai cunosc unii, nici nu ştiu cum mai arată, dar într-o zi probabil o să ajung iar aproape de ei”, a declarat fostul fotbalist.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.