Bruce Grobbelaar, fostul portar al lui Liverpool şi al naţionalei din Zimbabwe, a declarat, într-un interviu acordat BBC, că fotbalul l-a ajutat să treacă peste amintirile din război şi peste faptul că a fost nevoit să ucidă în conflicul militar la care a participat.
Născut la 6 octombrie 1957, la Durban, în Africa de Sud, Grobbelaar avea două luni când părinţii au emigrat în Rhodesia (acum Zimbabwe). El a fost chemat în armată la finalul anilor 70 şi trimis să lupte în războiul civil din Rhodesia.
"Nu mai eşti aceeaşi persoană odată ce ai făcut-o. Trebuie să trăieşti cu consecinţele tot restul vieţii tale. Amintirile s-au diminuat într-o oarecare măsură, dar sunt momente când eşti cu prietenii în Africa şi lor le place să vorbească despre asta. Mie nu. După asta, timp de două-trei săptămâni, am transpiraţii reci şi mă trezesc din nou cu acele sentimente. De-a lungul anilor, am fost foarte norocos că nu m-am cufundat într-o formă de depresie, deoarece fotbalul mi-a salvat viaţa cu adevărat. Când am revenit din armată, fotbalul mi-a luat gândul de la acele incidente", a declarat el.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Bruce Grobbelaar a început fotbalul în Rhodesia, la Highlanders FC, în 1973. După război, el a ajuns la Liverpool, unde a evoluat între 1981 şi 1994, exceptând un scurt împrumut la Stoke City, în 1993.
Practic, cariera şi-a încheiat-o în 1997, la Plymouth, dar a mai jucat meciuri pentru echipe engleze din ligi inferioare.
La finalul anului 1994, Grobbelaar a fost acuzat de participare la meciuri aranjate. Portarul şi-a susţinut vehement nevinovăţia, iar acuzaţiile au fost retrase în 1997.
La naţionala statului Zimbabwe, el a strâns 32 de selecţii, participând la o ediţie al Cupei Mondiale.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.