Gheorghe Hagi a anunţat, luni, într-un comunicat, că nu poate accepta oferta FRF de a fi selecţionerul echipei naţionale de fotbal.
”Regele” fotbalului românesc spune că această decizie a fost una dintre cele mai dificile din cariera sa.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Dragi suporteri români, în urma discuţiilor din ultima perioadă, cu privire la dorinţa Federaţiei Române de Fotbal de a fi noul selecţioner al României, doresc să precizez următoarele:
- Am analizat în ultimele zile această posibilitate, pentru că, pe de o parte, trebuiau îndeplinite anumite condiţii ale F.R.F, iar pe de altă parte există proiectul pe care l-am început la Farul Constanţa în urmă cu trei ani, unde îmi doresc să construim un club puternic.
- Din acest motiv am decis că nu pot accepta, în acest moment, propunerea Federaţiei Române de Fotbal de a fi selecţionerul echipei naţionale.
- A fost cu siguranţă una din cele mai dificile decizii pe care le-am luat în întreaga carieră, pentru că naţionala României reprezintă visul oricărui tehnician român.
- Mulţumesc tuturor celor care mi-au fost alături în aceste zile. Hai, România !”, se arată în comunicat postat pe site-ul oficial al clubului Farul Constanţa.
Echipa naţională nu mai are selecţioner, după ce contractul lui Edward Iordănescu a expirat şi acesta a refuzat prelungirea acordului.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.