Jucătoarea spaniolă de tenis Garbine Muguruza, locul 2 WTA, a primit un wild card pentru turneul de categorie Premier de la Sydney. competiţie care va începe duminică, au anunţat organizatorii, citaţi de Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Muguruza a abandonat, marţi, în turul al doilea la Brisbane, din cauza unor crampe musculare, în meciul cu jucătoarea croată Aleksandra Krunic (locul 53 WTA), la scorul de 5-7, 7-6 (3), 2-1.

Garbine Muguruza ar fi putut urca pe primul loc mondial dacă ar fi ajuns în finală la Brisbane sau dacă ar fi câtigat turneul, în funcţie de rezultatele Simonei Halep la Shenzhen. Însă abandonul o va coborî pe spaniolă pe locul 3 WTA, în clasamentul ce va fi publicat luni, în care va fi întrecută de daneza Caroline Wozniacki, actuala ocupantă a locului 3 mondial.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

La Sydney, vor mai participa campioana de la US Open, americanca Sloane Stephens, locul 13 WTA, cea de la Roland Garros, letona Jelena Ostapenko, locul 7 WTA, dar şi o altă americancă, Venus Williams, locul 5 WTA, britanica Johanna Konta, locul 9 WTA, sportiva cehă Petra Kvitova, locul 29 WTA, şi germana Angelique Kerber, locul 21 WTA.

Cu o evoluţie bună la Sydney, turneu de 470 de puncte, Muguruza poate spera să ajungă la Australian Open (15-28 ianuarie) ca număr 1 mondial, însă nu va fi decât a treia favorită, după Simona Halep, care se va menţine pe locul I WTA şi săptămâna viitoare, şi după Caroline Wozniacki.

Halep este în sferturi la Shenzhen şi după acest turneu va juca direct la Australian Open.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.