Flacăra Olimpică a fost aprinsă, joi, într-o ceremonie fără spectatori, din cauza pandemiei cu coronavirus, ceremonie care a avut loc în vechea Olympia.
La festivitate au participat 100 de persoane acreditate de Comitetul Olimpic Internaţionale şi de Comitetul de organizare al Jocurilor Olimpice de la Tokyo 2020.
În vechiul templu al zeiţei Hera, până la 30 de preotese au efectuat o serie de ritualuri, chemându-l pe zeul Apollo să aprindă flacăra cu razele soarelui captate de o oglindă parabolică.
Actriţa elenă Xanthi Georgiou, în rolul Înaltei Preotese, a fost cea care a aprins Flacăra Olimpică.
Flacăra, care va sta aprinsă pe toată durata Jocurilor Olimpice, simbolizează puritatea şi reprezintă valorile olimpice între naţiuni.
Pentru prima dată în istoria modernă a jocurilor, o femeie a fost prima purtătoare a Torţei Olimpice, Anna Korakaki din Grecia, medaliată cu aur la tir, la JO de la Rio.
La primul schimb, flacăra a fost preluată de japoneza Noguchi Mizuki, campioană olimpică la maraton, în 2004, la Atena.
Ştafeta va străbate Grecia timp de şapte zile. În 19 martie, flacăra olimpică va intra pe Stadionul Panathenaic din Atena, iar campioana olimpică de la Rio la săritura cu prăjina, Ekaterina Stefanidi, o va preda reprezentanţilor Jocurilor Olimpice de la Tokyo. Torţa va fi transportată în Japonia la bordul unei aeronave - Tokyo 2020 Go - special destinată acestui eveniment.
Flacăra va ajunge pe 20 martie în Japonia. Torţa Olimpică va călători în toate cele 47 de prefecturi nipone.
Ceremonia sosirii flăcării olimpice în Japonia va avea loc la Japan Air Self-Defence Force (JASDF) Matsushima Base în Matsushima, prefectura Miyagi, la 20 martie.
Organizatorii Tokyo 2020 au dezvăluit că vor folosi combustibil cu hidrogen atât pentru alimentarea torţei olimpice în timpul ştafetei prin prefectura Fukushima, Tokyo şi Aichi, cât şi pentru cele două recipiente, de pe Stadionul Naţional din Tokyo şi Golful Tokyo, unde flacăra olimpică va arde pe toata perioada Jocurilor Olimpice şi Paralimpice.
Înlocuirea cu hidrogen a gazului petrolier lichefiat, folosit în mod normal pentru torţele şi recipientele flacărilor olimpice, este o nouă acţiune Tokyo 2020 în campania de promovare a energiei curate, în dorinţa de a sensibiliza întreaga lume în ceea ce priveşte problemele de mediu.
Jocurile Olimpice 2020 sunt programate să aibă loc în perioada 24 iulie - 9 august.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.