Patrice Evra a făcut o serie de dezvăluiri despre Cristiano Ronaldo. Potrivit fostului internaţional francez, starul portughez s-a gândit să meargă la PSG înainte de a ajunge la Juventus, în 2018.
„A vrut vreodată Cristiano să vină la PSG? Da, au fost Paris, Arsenal... Asta a fost înainte să semneze cu Juventus (în 2018). El a avut Chelsea, Juventus şi Paris. El a spus că nu ar merge niciodată la Arsenal. El a fost interesat de proiectul (Paris). Îl puteţi critica pe Cristiano, dar el s-ar fi adaptat. El ar fi făcut un efort. Uitaţi-vă la ce face în Arabia Saudită. El este saudit”, a spus Evra.
Jucătorul în vârstă de 39 de ani a evoluat pentru Juventus între 2018 şi 2021, după ce a plecat de la Real Madrid, înainte ca parteneriatul să se încheie în condiţii neplăcute şi ca el să se transfere la Manchester United.
În decembrie 2022, Cristiano Ronaldo a semnat cu Al Nasr, în Arabia Saudită, pentru cel mai mare salariu din istoria fotbalului, 200 de milioane de euro.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.