Europa a învins, cu scorul de 14-1, Restul Lumii şi a câştigat pentru a patra oară la rând Laver Cup, o competiţie demonstrativă de tenis.
În ultimul meci al întâlnirii, disputat duminică, la Boston, perechea formată din rusul Andrei Rublev şi germanul Alexander Zverev a învins echipa Reilly Opelka (SUA) şi Denis Shapovalov (Canada), cu scorul de 6-2, 6-7 (4), 10-3.
În absenţa trio-ului legendar Roger Federer (prezent în tribune), Rafael Nadal, Novak Djokovic, Europa s-a bazat pe patru dintre primii cinci jucători din lume, rusul Daniil Medvedev, grecul Stefanos Tsitsipas, Alexander Zverev şi Andrei Rublev plus italianul Matteo Berrettini şi norvegianul Casper Ruud.
Singurul punct reuşit de Restul Lumii i-a aparţinut cuplului de dublu John Isner (SUA)/ Denis Shapovalov în faţa echipei Matteo Berrettini (Italia)/ Alexander ZverevZverev.
În echipa Restului Lumii s-au mai aflart argentinianul Diego Schwartzman, canadianul Felix Auger-Aliassime şi australianul Nick Kyrgios.
Europa a câştigat toate ediţiile anterioare, 2019 (Geneva), 2018 (Chicago) şi 2017 (Praga). Viitoarea ediţie va avea loc la Londra, în 2022.
Cupa Laver opune şase dintre cei mai buni jucători europeni împotriva unui număr similar de tenismeni din restul lumii pe parcursul a trei zile, cu trei meciuri de simplu şi unul de dublu pe zi. Fiecare victorie dintr-un meci valorează un punct în ziua de vineri, două puncte sâmbăta şi trei puncte duminica, prima echipă care acumulează 13 puncte câştigând trofeul.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.