Echipa naţională a Sloveniei a încheiat la egalitate joi, la Munchen, scor 1-1, cu echipa naţională a Serbiei, într-un meci contând pentru grupa C a turneului final Euro 2024. Confruntarea a fost arbitrată de Istvan Kovacs.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

La Munchen, sârbii au avut prima ocazie importantă, prin Vlahovic, în minutul 27. Slovenii au replicat prin bara lui Elsnik, din minutul 38, fază continuată de Sesko cu un şut peste poartă. A urmat intervenţia excelentă a lui Oblak, la ocazia lui Mitrovic, din minutul 42, şi la pauză s-a intrat cu scor alb, 0-0.

După pauză, slovenii au făcut şah mat apărarea sârbă printr-o fază purtată, pe contraatac, în doi jucători. Karnicnik a recuperat un balon, a plecat spre poarta lui Rajkovic, i-a pasat apoi lui Elsnik, iar acesta a retrimis în careul sâb, de unde Karnicnik a înscris pentru 1-0, în minutul 69. După numai două minute, Mitrovic a trimis în bară, însă elevii lui Kek nu au cedat, au mai pus în pericol poarta lui Rajkovic, în timp ce sârbii au încercat cu disperare să egaleze. Şi au reuşit în minutul 90+5, la ultima fază a meciului, prin Luka Jovic. S-a încheiat 1-1 şi toate echipele din grupa C păstrează şanse de calificare în faza următoare.

Evenimente

27 iunie - Maraton Profit News TV - Maraton Made in Romania (ediția a II-a)
30 iulie - Maraton Profit News TV - Inteligența Artificială în Economie

SLOVENIA: Oblak - Karnicnik, Drkusic, Bijol, Janza – P. Stojanovic (Verbic 76), Elsnik (Brekalo 90+1), Cerin, Mlakar (J. Stankovic 64) - Sporar, Sesko (Vipotnik 76). SELECŢIONER: Matjax Kek.

SERBIA: Rajkovic - Veljkovic, Milenkovic, Pavlovic – Zivkovic (Birmancevic 82), Ilic, Lukic (S. Milinkovic-Savic 64), Mladenovic (Gacinovic 46) – Tadic (Samardzic 82) – Vlahovic (Jovic 64), Mitrovic. SELECŢIONER: Dragan Stojkovic.

Cartonaşe galbene: Janza 87, Vipotnik 90+4 / Mladenovic 25, Lukic 54, Jovic 90+2, Gacinovic 90+3

Arbitri: Istvan Kovacs – Vasile Marinescu, Ovidiu Artene (toţi din România) – Espen Eskas (Norvegia)

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.