Selecţionerul Edward Iordănescu a postat, duminică, un nou mesaj în social media, în cate a precizat în legătură cu “subiectul Condescu” faptul că “totul va fi preluat de avocaţi”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

“Aceasta este ultima precizare şi ultimul comentariu pe care îl fac în legătura cu subiectul “Condescu”.

După acest moment, totul va fi preluat de avocaţii care mă reprezintă.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Nu vom avea poziţii oficiale în spaţiul public, vom aştepta să-şi termine “tirada” dl Condescu, după care vom decide paşii următori.

Constat cu stupoare că imaginaţia dlui. Condescu atinge cote maxime. Insinuează că eu l-am îndepărtat pe Dl Pârvulescu din calitate de preşedinte executiv al Pandurilor.

Menţionez faptul că atunci când eu am fost adus la Tg. Jiu, clubul Pandurii nu avea, cel puţin scriptic, preşedinte executiv. Acesta a fost de altfel şi unul dintre motivele pentru care la conferinţa de prezentare au fost şi reprezentanti ai politicului local. Erau oameni care susţineau deja de mult timp clubul şi factori de decizie ai clubului. Chiar subliniez faptul că domniile lor, au dorit mereu binele clubului şi au ajutat foarte mult echipa în timp.

Nu cred că trebuia să refuz conferinţa de prezentare, pe de-o parte fiind obligaţia mea contractuală iar pe de altă parte am considerat ca fiind un lucru normal şi firesc să fiu prezentat de factorii de decizie.

La negocierile premergătoare semnării contractului, mi s-a prezentat situaţia la nivelul executivului, iar pentru că postul de preşedinte executiv era vacant, a fost întocmită o listă cu 3 posibili candidaţi pe care factorii de decizie îi luau în calcul pentru numire, listă care mi-a fost prezentată şi mie.

Pe această listă se afla şi dl. Pârvulescu. Fiind întrebat, am spus că mi-ar plăcea foarte mult să colaborez cu dânsul, întrucât avea foarte multă experienţă, fusese şi în trecut la Pandurii şi produsese performanţe frumoase. Îl consideram (şi îl consider) un conductor foarte competent , care cunoştea foarte bine grupul de jucători şi, ţinând cont că echipa era pe loc retrogradabil şi urmau să „pice” 6 echipe (atunci s-a modificat sistemul competiţional), am considerat că venirea dânsului poate avea un impact pozitiv, imediat.

Aproximativ 3 luni mai târziu dl Pârvulescu a părăsit clubul, fără ca eu să am o contribuţie sau un cuvant de spus în acest sens.

Cred cu tărie în integritatea dlui Pârvulescu şi sunt sigur că a fost şi este un conducător drept şi competitiv si mai cred că e nevoie de o logică simplă să înţelegi că antrenorul, ca şi angajat al clubului, nu poate participa în vreun fel la o decizie de înlocuire a conducerii executive.

Mai mult decât atât, în următoarele aproximativ două luni şi jumătate, până la finalul sezonului, echipa a rămas fără preşedinte executiv şi mărturisesc că a fost o perioadă cumplit de dificilă pentru mine, staff şi jucători, pentru că exista riscul major al retrogradării, iar clubul avea nevoie de conducere, de linişte şi de stabilitate.

Narcis Răducan a venit aproximativ 3 luni mai târziu, la începutul sezonului următor, după ce echipa s-a salvat de la retrogradare, ales, la fel ca şi Dl. Pârvulescu, de către factorii de decizie dintr-o listă de 3-4 nume.

E normal să mă bucur că s-a realizat acea mutare, pentru că împreună am produs performanţe istorice pentru Pandurii.

Referitor la situaţia financiară în care a ajuns Pandurii, lucrurile sunt foarte simple şi clare. La mijlocul sezonului, ca urmare a unei decizii a organelor de conducere, Complexul Energetic Oltenia, principalul membru cotizant şi susţinător al clubului, a oprit în totalitate finanţarea. De aici diferenţa de aproximativ 60% din bugetul anual. Performanţele echipei au atras fonduri, dar nu suficiente pentru a putea susţine financiar clubul pe termen lung şi pentru a acoperi diferenţa de buget, fapt ce a dus, un an şi jumătate mai târziu, la blocajul financiar.

Afirm încă o dată că Pandurii a reprezentat şi reprezintă pentru mine o parte frumoasă a vieţii şi carierei mele, şi că, deşi mă întristează atacul imoral şi nejustificat al dlui. Condescu, acesta nu poate să ştirbească respectul pe care îl port Clubului şi suporterilor săi.”, este mesajul lui Iordănescu.

Sâmbătă Edward Iordănescu nota, tot pe Facebook, că respinge cu fermitate “acuzele şi insinuările” cu privire la perioada în care a activat la Pandurii şi a menţionat că este pregătit să îşi cedeze în întregime creanţa înscrisă la masa credală către asociaţia suporterilor Pandurii. El a adăugat că încercările de şantaj şi coerciţie la adresa sa nu vor avea rezultatul scontat de Marin Condescu.

Marin Condescu, fost preşedinte al Consiliului de Administraţie de la Pandurii Târgu Jiu, a declanşat un scandal de proporţii, după ce a publicat o scrisoare în care i-a acuzat pe Edi Iordănescu şi Narcis Răducan că au prejudiciat clubul. Edi Iordănescu a fost antrenor la Pandurii Târgu Jiu între 2014 şi 2016. Narcis Răducan a fost preşedinte la Pandurii Târgu Jiu între iunie 2015 şi octombrie 2016, notează digisport.ro.

Marin Condescu îi acuză pe Edi Iordănescu şi Narcis Răducan că au cerut falimentul clubului, precum şi plata unor sume de bani care nu li s-ar cuveni. Condescu susţine că Narcis Răducan ar fi încasat un salariu lunar de peste 32.000 de euro între iunie 2015 şi octombrie 2016, apoi clubul a intrat în insolvenţă. Marin Condescu este nemulţumit de faptul că Edi Iordănescu şi Narcis Răducan au cerut în instanţă falimentul clubului Pandurii Târgu Jiu. Edi Iordănescu ar fi avut un salariu lunar de 17.500 de euro, potrivit fostului preşedinte al CA de la Pandurii Târgu Jiu.

"Acum o săptămână, domnul (Edi) Iordănescu şi domnul (Narcis) Răducan au introdus la Tribunalul Gorj cererea pentru falimentul clubului. Au fost mai mulţi jucători, Sânmărtean, Răduţ, Stanca, care au înteles momentul dificil prin care trece clubul şi au renuntat la 25% din sumele încasate la masa credală, acceptând să plătim 10% până la 31 martie, urmând ca 65% să încaseze până la 31 iulie 2022. Jucătorii, care erau îndreptăţiţi, dar au înţeles lucrurile, dar aceste cereri de faliment blochează plata restanţelor salariale. Am făcut acest demers pentru a arăta adevărata faţă a acestor oameni. Domnul Iordănescu, pentru 11.500 de euro, cere falimentul clubului. Din punctul de vedere al clubului, domnul Răducan nu mai are nimic de încasat, pentru că instanţa a anulat contractul dânsului. În acest moment, clubul Pandurii are în cont 2,8 milioane de lei, dar nu poate să facă plăţi până când instanţa nu va decide în privinţa acestor contestaţii. În privinţa domnului Iordănescu, în cele 15 luni cât a stat, câştigând aproximativ 17.500 de euro pe luni, cere falimentul clubului pentru 0,05% din suma încasată la Pandurii", a afirmat Marin Condescu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.