Valeria Motogna, fostul inter al naţionalei României, împreună cu familia sa, trec printr-o dramă, după ce băiatul lor de nici doi ani a fost diagnosticat cu leucemie. Între sportivii care s-au mobilizat să facă donaţii sau să organizeze strângeri de fonduri se numără şi pivotul naţionalei, Crina Pintea, care a scos la licitaţie un tricou semnat de toate colegele sale de la echipa de club, campioana Europei, Gyor.
”O veste şoc m-a lovit în această dimineaţă. O veste pe care nu aş dori nimănui să o primească, referitoare la o situaţie prin care nimeni nu ar trebui să treacă. Patrick, băieţelul de doar un an şi 10 luni al Valeriei Motogna, a fost diagnosticat cu leucemie mieloblastică acută”, a scris Crina Pintea într-un mesaj postat pe Facebook.
Handbalista mai spune că Valeria Motogna a fost modelul său în handbal şi a primit multe sfaturi în perioada în care au fost colege la HC Zalău.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
”Valeria Motogna a fost o luptătoare pe terenul de handbal, luptând până la ultimul strop de energie în fiecare partidă, iar acest lucru mă face să cred că şi în această încercare prin care trebuie să treacă în această perioadă se va comporta la fel! Din păcate, eu nu pot lua durerea familiei Puşcaş Motogna, însă sufăr împreună cu ei şi sunt alături de Patrick şi mă rog ca acesta să se facă bine. Astfel, am decis să scot la licitaţie un tricou cu semnăturile colegelor mele de la Gyor, pentru a încerca împreună să sprijinim familia în încercarea de a-i oferi micuţului Patrick cele mai bune servicii medicale”.
Licitaţia tricoului începe de la suma de 1.000 de lei şi se va derula până duminică, la ora 17.00, iar câştigătorul va intra în posesia tricolui după ce va face dovada plăţii în contul familiei.
”Bunul Dumnezeu să îi ajute să treacă cu bine peste această încercare! Vă mulţumesc!”, a mai scris Crina Pintea în mesajul său.
Naţionala de handbal a României, care se va reuni la finalul acestei săptămâni pentru ultimele două meciuri din preliminariile CE2022, intenţionează să anunţe şi alte iniţiative pentru sprijinul familiei Valeriei Motogna.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.