Presa engleză a scris, marţi, că două cluburi din Premier League intenţionează să iasă din proiectul Superligii europene, după reacţia suporterilor lor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Manchester United, Manchester City, Arsenal, Chelsea, Tottenham şi Liverpool sunt cluburile engleze aflate între cele 12 grupări fondatoare ale proiectului superligii.

The Times notează că unul dintre ele, pe care nu-l numeşte, se gândeşte foarte serios la retragerea dintre fondatori, iar The Guardian merge mai departe şi scrie că Manchester United şi Chelsea s-ar răzgândi.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

The Guardian precizează, de asemenea, că opozanţii Super League consideră că mai puţin de jumătate din cluburile fondatoare sunt "fanatice" ale competiţiei, celelalte urmărind în principal partea financiară sau au aderat pentru că se temeau să nu rateze ceva. Manchester City şi Chelsea ar face parte din această a doua categorie şi, prin urmare, ar fi mai mult influenţate de presiunea publicului şi a autorităţilor.

Grupurile de fani ale tuturor celor şase cluburi engleze implicate în proiect se opun puternic Superligii europene.

Grupul de suporteri Spirit of Shankly (SOS) al echipei Liverpool a precizat că este "îngrozit" de decizia Fenway Sports Group, proprietarul american al clubului.

"FSG a ignorat fanii în căutarea lor implacabilă şi lacomă de bani. Fotbalul este al nostru, nu al lor. Clubul de fotbal este al nostru, nu al lor", a menţionat SOS, într-o postare pe reţelele de socializare.

Chelsea Supporters' Trust a numit această mişcare "de neiertat" şi a afirmat că membrii săi şi "suporterii fotbalului din întreaga lume au experimentat trădarea supremă".

Arsenal Supporters' Trust a numit acordul clubului de a se alătura grupului celor 12 drept "moartea lui Arsenal ca instituţie sportivă”.

Clubul Oficial al Suporterilor formaţiei Manchester City a precizat că această mişcare a arătat că "persoanele implicate au zero respect faţă de tradiţiile jocului”, adăugând că este "hotărât să lupte împotriva acestei Superligi propuse".

Manchester United Supporters' Trust a menţionat anterior că propunerile sunt "complet inacceptabile", iar ESL (n.r. -European Super League) "merge împotriva a tot ceea ce fotbalul şi Manchester United ar trebui să reprezinte".

Tottenham Hotspur Supporters' Trust spune că ESL este un "concept condus de avaritate şi interes personal în detrimentul valorilor intrinseci ale jocului pe care îl considerăm atât de drag".

Proiectul Superligii europene a fost anunţat oficial, duminică seară, printr-un comunicat oficial al cluburilor fondatoare.

"Douăsprezece dintre cele mai importante cluburi europene anunţă că au ajuns la un acord pentru crearea unei noi competiţii, Super Liga, guvernată de grupările sale sale fondatoare. Cluburile fondatoare speră să se angajeze în discuţii cu UEFA şi FIFA pentru a găsi cele mai bune soluţii pentru noua ligă şi pentru fotbal în ansamblu”, se arată în comunicat.

Cele 12 cluburi fondatoare sunt AC Milan, Arsenal Londra, Atletico Madrid, Chelsea, FC Barcelona, Interazionale Milano, Juventus, Liverpool, Manchester City, Manchester United, Real Madrid şi Tottenham.

Preşedintele acestui grup este Florentino Perez, conducătorul de la Real Madrid.

Înainte ca iniţiativa celor 12 să fie făcută publică oficial, UEFA a reacţionat dur, printr-un comunicat comun, semnat şi de federaţia engleză, Premier League, federaţia spaniolă, LaLiga, federaţia italiană şi Lega Serie , precizând că jucătorii care ar urma să participa la o astfel de superligă ar putea fi suspendaţi din competiţiile internaţionale organizate sub egida forului european şi a FIFA.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.