Maria Alexandru, considerată o legendă a tenisului de masă, a încetat din viaţă, a anunţat, miercuri, FRTM. Fosta sportivă avea 84 de ani.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

“Legendă a tenisului de masă, MARIA ALEXANDRU rămâne în memoria noastră prin performanţele sale remarcabile, o sportivă care a scris istorie în tenis de masă şi în lumea sportului”, a precizat FR Tenis de Masă.

Maria Alexandru a câştigat 12 medalii la Campionatele Mondiale - 3 de aur, 5 de argint şi 4 de bronz, 16 medalii la Campionatele Europene - 4 de aur, 5 de argint şi 7 de bronz, şi de 12 ori Open-ul Angliei, dar şi alte nenumărate medalii la alte competiţii internaţionale şi la campionatele naţionale.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Toată cariera ei a fost legitimată la clubul Progresul Bucureşti.

Maestră emerită a sportului, distinsă cu "Ordinul Muncii clasa I", Maria Alexandru a fost una dintre cele mai titrate sportive ale tenisului de masă european şi mondial.

Maria Alexandru s-a retras devreme din viaţa publică, a preferat să fie discretă şi s-a stins acasă, alaturi fiindu-i prietena cea mai bună.

Fosta sportivă va fi înmormântată la Băile Herculane, lângă familie.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.