Fostul purtător de cuvânt al Patriarhiei Române Vasile Bănescu, în prezent membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului, spune despre „protestatarul creat după chipul desfigurat de ură şi după strâmba asemănare a celor ce au urlat, înjurat, agresat şi sfidat orice regulă chiar în interiorul Parlamentului”, că „are deja pretenţia obraznică să „reprezinte” poporul”. Bănescu crede că nimeni dintre cei ce au creat şi încurajat complice acest „golem de violenţă publică”, cu referire la agresarea unui jurnalist în timpul ultimelor proteste din Bucureşti, „nu merită apărat”. El mai spune că instituţiile responsabile de păstrarea „decenţei” şi „ordinii morale” ar trebui să se simtă „deplin solidare” cu „modestul ideal al apărării normalităţii sociale şi democratice din care extremismul violenţei este mereu exclus, nu inclus”.
„Protestatarul creat după chipul desfigurat de ură şi după strâmba asemănare a celor ce, în ultimii ani, au urlat, înjurat, agresat şi sfidat orice regulă scrisă sau nescrisă, total nestingheriţi, chiar în interiorul Parlamentului, are deja pretenţia obraznică să „reprezinte” poporul. Adică pe noi toţi cei nemulţumiţi de sfidare, cinism şi multiplă trădare. Ca şi cum poporul e însuşi protestatarul „inocent”, dar violent, care agresează fizic un jurnalist şi urinează răzbunător pe maşina unei televiziuni.
Dar dacă sub cupola instituţiei-simbol a democraţiei parlamentare s-a putut absolut orice, cum să nu se poată în stradă? Doar e democraţie şi libertate, plus… nicio responsabilitate!”, afirmă Vasile Bănescu într-o postare pe pagina sa de Facebook.
Fostul purtător de cuvânt al Patriarhiei Române Vasile Bănescu, în prezent membru al CNA, consideră că nimeni dintre cei ce „au creat şi încurajat complice acest golem de violenţă publică” nu merită apărat şi că datoria fiecăruia dintre cei ce „şi-au păstrat luciditatea” este doar „apărarea adevărului, a legii aplicate ferm, a bunului-simţ, a libertăţii (presei), a jurnaliştilor care îşi fac datoria în spaţiul public devenit nesigur, a demnităţii şi integrităţii persoanei umane”.
„Instituţiile responsabile de păstrarea gradului cât mai ridicat de decenţă şi ordine (morală) vitale pentru societate, între care, desigur, şi cultele religioase, ar trebui să se simtă deplin solidare cu modestul ideal al apărării normalităţii sociale şi democratice din care extremismul violenţei este mereu exclus, nu inclus”, afirmă Vasile Bănescu.
Acesta încheie precizând că instituţia Consiliului Naţional al Audiovizualului este „deplin solidară cu acest ideal al firescului şi se va implica mai departe în apărarea lui”.
Poliţia Capitalei a deschis o anchetă, duminică seară, după ce o maşină a B1 TV a fost vandalizată la protestul din Bucureşti, iar un operator a fost agresat. El a fost trântit la pământ şi a fost lovit cu pumnul în coaste. Echipa care filma coloana de manifestanţi a fost nevoită să se baricadeze în maşină.
De asemenea, o echipă a Digi 24 a fost ameninţată, fiind deschisă o anchetă şi în acest caz.
Liderul AUR, George Simion, a declarat, tot duminică seară, că mulţi dintre cei care au participat la mitingul din Capitală consideră că unele televiziuni mint şi dezinformează şi probabil din acest motiv au existat unele ”derapaje” la adresa jurnaliştilor. Liderul AUR crede că oamenii care au avut astfel de derapaje trebue ”pedepsiţi exemplar”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.