Documentarul ”IVAN, omul cu rădăcini în ape” a fost prezentat în premieră internaţională, vineri, la Casa României din Paris.
Doru Frolu, vicepreşedintele Asociaţiei Ivan Patzaichin - Mila 23 şi invitatele speciale, Georgiana şi Ivona Patzaichin, soţia şi fiica fostului canoist, Ana Preda, cea care a semnat regia peliculei, au povestit crâmpeie din viaţa lui Ivan.
Georgiana Patzaichin chiar a reuşit să spună cum l-a convins pe marele canoist să nu abandoneze sportul de performanţă, în 1976, după Jocurile Olimpice de la Montreal, când nu a cucerit nicio medalie.
Povestea a fost ascultată şi de Cătălin Chirilă, favoritul din semifinala de vineri a cursei de canoe simplu pe 1000 m, care a ratat inexplicabil calificarea în lupta pentru medalii. El a fost aplaudat de toţi cei prezenţi pentru performanţele reuşite până în prezent şi încurajat să continue pentru a-şi realiza visul.
”O să aveţi ocazia să-l auziţi şi să-l vedeţi pe Ivan ca şi când ar fi aici, printre noi”, a spus Ivona despre film. ”Este o poveste foarte emoţionantă şi foarte sensibilă, meritul fiind al regizorului Ana Preda. Cei care l-aţi cunoscut şi aici sunteţi destul de mulţi, veţi avea senzaţia că îl vedeţi, că este aici cu noi şi sunt convinsă că va fi aici cu noi. Veţi avea ocazia să vedeţi o poveste de viaţă, una de success, o poveste care din punctul meu de vedere ar trebui văzută nu neapărat de sportivi. Este o poveste pentru oameni care au nevoie să fie motivaţi şi mai ales pentru copii”.
Filmul a început cu imagini superbe din Delta Dunării, iar vocea lui Ivan ne-a însoţit şi ne-a spus povestea lui de când era copil până a ajuns campion olimpic, pentru că a plecat de acasă să devină campion olimpic, apoi a crescut campioni olimpici, apoi a devenit legendă, notează COSR.
Documentarul „IVAN, omul cu rădăcini în ape", difuzat pe TVR 1, joi, 25 iulie, ora 21.00, este o producţie a Televiziunii Române în parteneriat cu Asociaţia Ivan Patzaichin Mila 23, în regia Anei Preda, om de televiziune de peste 28 de ani, dintre care ultimii 8, dedicaţi filmului documentar. De-a lungul carierei, Ana Preda a obţinut: Premiul „Cel mai bun regizor femeie" la International Documentary Film Awards 2022 (Olanda) pentru „Babi and Deda", Premiul „Paul Călinescu" pentru cel mai bun documentar la CineMaIubit 2019 cu „Olimpi", iar în 2013, premiul Opera Prima din partea APTR- Asociaţia Profesioniştilor de Televiziune din România.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...