David Popovici, copilul minune al înotului în 2022, campion mondial la seniori la 100 m liber, înainte să împlinească vârsta de 18 ani, va avea propriul NFT denumit “ICONS of the Generational Circle”, el urmând să fie primul beneficiar al proiectului dezvoltat de COSR şi ICI România.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

David Popovici s-a declarat încântat să aibă propriul NFT denumit “ICONS of the Generational Circle”, primul dintr-o colecţie care îşi propune să onoreze figurile remarcabile ale sporturilor olimpice.

„Primul meu NFT este modul personal de a onora mulţi dintre eroii mei, figuri marcante ale sporturilor olimpice, dar şi modele autentice de dăruire şi perseverenţă, care pot inspira generaţiile tinere să-şi găsească pasiunea şi să devină campionii de mâine, indiferent de drumul ales. Sunt încântat să joc un mic rol în lansarea primei iniţiative guvernamentale de acest fel, care demonstrează încă o dată, pe de o parte că România îşi merită reputaţia de ţară a inovaţiei, iar pe de altă parte, că pasiunea poate alimenta evoluţia în orice domeniu: de la sport la guvernare”, a spus David Popovici, conform COSR.
 
Cu sprijinul Institutului Naţional de Cercetare - Dezvoltare în Informatică - ICI Bucureşti, COSR şi-a creat o colecţie NFT proprie, denumită „The Generational Circle” NFT, care conţine 119 NFT-uri.
 
Colecţia de debut reprezintă o recunoaştere a istoriei Comitetului Olimpic şi Sportiv Român şi a istoriei prezenţei României la Jocurile Olimpice, realizată virtual sub forma unor momente istorice reprezentate de NFT-uri.
 
”Suntem bucuroşi că ne număram printre primele instituţii din România care îşi vor promova valorile prin lansarea unei colecţii inovatoare. În colaborare cu ICI Bucureşti am realizat o colecţie de 119 NFT-uri. Crearea acestor active exclusiv digitale contribuie la promovarea Mişcării Olimpice din România, fiind totodată în acord cu Agenda 2020+5 a Comitetului Internaţional Olimpic. Ultimul paragraf din Recomadarea 15 a acestui document – MODELE INOVATOARE DE GENERARE DE VENITURI, se referă la diversificarea surselor de venituri olimpice, cum ar fi comerţul electronic global”, a spus Mihai Covaliu, preşedintele COSR.
 
Platforma ICI D|SERVICES unde vor putea fi accesate NFT-urile COSR va funcţiona similar cu o piaţă NFT deja existentă, servind scopurilor publice şi instituţionale prin funcţionarea în cadre de securitate conforme, transparente şi superioare.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.