Majestatea Sa Margareta şi Alteţa Sa Regală Principele Radu vor fi prezenţi, sâmbătă, la evenimentele Cupa Regelui şi Cupa Reginei la oină, pe Stadionul Naţional de Rugby Arcul de Triumf.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

De la ora 10.30, se vor întrece pentru Cupa Reginei C.S. Progresul Băileşti, campioană naţională în 2021, şi C.S. Dacia Mioveni, vicecampioană naţională în 2021. Cupa Reginei se află la a 3-a ediţie.

La ora 11.30, se vor întrece pentru Cupa Regelui A.C.S. Frontiera Tomis Constanţa, campioană naţională în 2021, şi C.S. Biruinţa Gherăeşti Neamţ, vicecampioană naţională în 2021. Cupa Regelui se află la cea de a 9-a ediţie.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Federaţia Română de Oină îşi desfăşoară activitatea sub Înaltul Patronaj al Majestăţii Sale Margareta, Custodele Coroanei.

Anul acesta se împlinesc 110 ani de la publicarea integrală a regulamentului oinei în Monitorul Oficial al României.

Pe atunci, fiecare regiune din ţară avea elemente asemănătoare în regulile de joc, iar armonizarea acestor reguli a fost realizată de către şase profesori de educaţie fizică, numiţi de Spiru Haret. Acţiunea sa a dus la apariţia primului regulament oficial al jocului de oină, apărut în anul 1898.

În „15 Maiu 1912”, Decretul Regal nr. 2847, semnat de Regele Carol I, era cel ce aproba Regulamentul Jocului „OINA”, care a fost publicat ulterior în Monitorul Oficial al României nr. 49 din 3 iunie 1912.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.