Croatul Branko Ivankovic a fost numit antrenor principal al echipei naţionale de fotbal a Chinei, a anunţat sâmbătă Asociaţia chineză de fotbal (CFA).
Branko Ivankovic, în vârstă de 69 de ani, era antrenor al echipei naţionale a Omanului din 2020.
El îl înlocuieşte pe sârbul Aleksandar Jankovic, care a fost numit în funcţie în urmă cu puţin peste un an şi care nu a reuşit să facă performanţă la Cupa Naţiunilor din Asia. Echipa chineză a fost eliminată după două remize şi o înfrângere în faţa Qatarului, care şi-a păstrat titlul la începutul acestei luni.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Guvernul chinez are mari ambiţii pentru echipa naţională, dar aceasta rămâne blocată pe locul 88 în clasamentul Fifa, aceeaşi poziţie pe care o ocupa în urmă cu 10 ani.
Numirea lui Ivankovic vine într-un moment în care imaginea fotbalului chinez este afectată de nereguli. Într-un documentar răsunător difuzat în ianuarie, fostul selecţioner al echipei naţionale Li Tie a recunoscut că a cumpărat mai multe meciuri pentru a permite echipelor chineze din divizia a doua pe care le-a condus să ajungă în elită.
Fostul preşedinte al Federaţiei de Fotbal, Chen Xuyuan, a pledat vinovat de corupţie în ianuarie, la deschiderea procesului său. El este acuzat că a luat mită de peste 81 de milioane de yuani (10,4 milioane de euro). În special, Chen Xuyuan a acceptat o plată de 2 milioane de yuani pentru a-i oferi lui Li Tie postul de şef al echipei chineze, potrivit acuzării.
Aceste urmăriri penale în domeniul fotbalului se înscriu în cadrul unei mari campanii anticorupţie lansate de preşedintele Xi Jinping în urmă cu un deceniu.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.