Cristina Neagu, inter stânga la CSM Bucureşti, a fost inclusă în All-star Team-ul Ligii Campionilor la handbal feminin, în urma voturilor exprimate de fani, informează eurohandball.com.
Neagu face pare din All-star Team pentru a şaptea oară, ea fiind inclusă şi în perioadele 2015-2018 şi 2020-2021.
Cristina Neagu a postat un mesaj de mulţumire pe Facebook. “Este întotdeauna o mândrie să-ţi fie recunoscută munca! Este pentru a 7-a oară când sunt aleasă în echipa ideală a Ligii Campionilor! Mulţumesc tuturor celor care m-au votat şi mulţumesc mai ales celor care sunt alături de mine necondiţionat!”
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
În echipa ideală a sezonului 2021/2022 de Liga Campionilor se mai află Laura Glauser (Györi Audi ETO KC), Sanna Solberg-Isaksen (Team Esbjerg), Stine Oftedal (Györi Audi ETO KC), Nora Mørk (Vipers Kristiansand), Angela Malestein (FTC-Rail Cargo Hungaria), Linn Blohm (Györi Audi ETO KC), Kari Brattset Dale (Györi Audi ETO KC) şi Pauletta Foppa (Brest Bretagne Handball).
Antrenorul sezonului a fost ales pentru a cincea oară Ambros Martin (Györi Audi ETO KC), după ce a mai fost ales şi în perioada 2015-2018.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.