Luptătorul Conor McGregor va reveni în UFC, la 18 ianuarie 2020, deşi în luna martie îşi anunţase retragerea din artele marţiale mixte, informează BBC.
McGregor nu a mai luptat în UFC din octombrie 2018, când a fost învins de rusul Khabib Nurmagomedov.
Luptătorul irlandez a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că este într-o foarte bună condiţie fizică.
"Data este stabilită. Nu mă interesează cine va fi adversarul", a precizat el.
McGregor a mai spus că data revenirii sale a fost stabilită împreună cu organizatorii UFC şi că urmăreşte să-l înfrunte la Moscova pe învingătorul dintre Nurmagomedov şi Tony Ferguson, luptă programată în prima parta a anului 2020.
"E nevoie de 66 de zile pentru a-ţi forma un comportament. Acum mă duc devreme la culcare şi mă trezesc devreme. O abordare structurată este cheia succesului. Toţi miliardarii trebuie să fie organizaţi. Mă voi concentra pe luptă, nu voi mai consuma alcool", a adăugat McGregor.
Conor McGregor şi-a făcut debutul în artele marţiale mixte în 2007 şi şi-a anunţat retragerea prima dată în aprilie 2016, dar a revenit asupra decizie la scurt timp, înainte de a lupta cu Nurmagomedov, doi ani mai târziu.
El a fost campion al UFC în 2015 şi 2016, câştigând 21 din cele 25 de lupte disputate în artele marţiale mixte.
În 2018, McGregor a fost obligat să urmeze cursuri de stăpânire a furiei şi să presteze cinci zile în folosul comunităţii, după ce a atacat un autovehicul în care se aflau mai mulţi luptători UFC, între care Khabib Nurmagomedov.
În martie, McGregor a fost reţinut la Miami după ce a distrus telefonului unui fan, care ulterior a renunţat la plângere.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.