Comuna Gilău dezvoltă un proiect sportiv care vizează înfiinţarea unui club de handbal şi, potrivit autorităţilor locale, proiectul este coordonat de Carmen Amariei, una dintre cele mai importante jucătoare din istoria echipei naţionale.
"GILĂUL VREA HANDBAL. Aţi reacţionat foarte mulţi la anunţul privind formarea clubului de handbal Gilău Titans. Fosta componentă a echipei naţionale Carmen Amariei, care a iniţiat proiectul, în colaborare cu primăria, a primit numeroase telefoane, semn că locuitorii din Gilău vor să îşi trimită copiii să facă sport. Foarte bine, prieteni, sportul înseamnă sănătate. Carmen a decis ca prima întâlnire cu viitoarele handbaliste şi viitorii handbalişti să aibă loc în 6 iulie, la ora 17.00, în sala de sport a Liceului Gelu Voievod. Sunt aşteptaţi copii, fete şi băieţi, la cele trei categorii anunţate, sub 9 ani, sub 11 şi sub 13 ani. Hai Gilău Titans!”, a scris primarul comunei, Topan Gelu, pe Facebook.
În vârstă de 42 de ani, Carmen Amariei a jucat 182 de meciuri pentru echipa României şi a antrenat echipe ca SCM Craiova, U Cluj, Rapid şi naţionala de junioare.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.