Jucătoarea de tenis Irina Begu se menţine pe locul 78, în clasamentul WTA dat publicităţii luni, ea având 877 puncte.
A două româncă în clasament este Jaqueline Cristian, care a urcat două locuri şi este pe 85, cu 826 puncte.
Sorana Cîrstea a coborât 10 locuri şi este pe 89, cu 801 puncte.
Anca Todoni a urcat un loc şi este pe 104, cu 720 puncte, iar Gabriela Ruse a urcat cinci locuri şi este pe 106, cu 719 puncte.
Ana Bogdan se menţine pe 158, cu 464 puncte.
Simona Halep, care şi-a anunţat retragerea din activitate în urmă cu două săptămâni, nu mai figurează în clasamentul WTA.
Lider al clasamentul WTA este Arina Sabalenka, sportiva din Belarus având 8966 puncte.
Pe locul doi este poloneza Iga Swiatek, cu 8160 puncte, iar pe trei este Coco Gauff, cu 6538 puncte.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.