Chelsea, deţinătoarea Ligii Campionilor, a câştigat Supercupa Europei, după ce a învins, miercuri, pe Stadionul Windsor Park din Belfast, cu scorul de 6-5, după executarea loviturilor de departajare, echipa Villarreal, deţinătoarea Ligii Europa. Chelsea a condus cu 1-0 la pauză, Villarreal a egalat în repriza a doua, scorul de 1-1 rămânând până la finalul celor 120 de minute de joc. La loviturile de departajare, "submarinul galben" a ratat de două ori, iar "albaştrii", o dată, astfel că echipa engleză s-a impus cu 6-5.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Au marcat: Ziyech '27 / Gerard Moreno '73.

1-0, min. 27: Havertz a centrat pe jos de pe partea stângă, iar Ziech a reluat cu piciorul balonul în plasă, de la opt metri;

1-1, min. 73: Rudiger a degajat greşit un balon în picioarele unui adversar, mingea a ajuns la Dia, aproape de colţul careului mic, acesta a deviat-o fin, în spate, către Gerard Moreno şi atacantul a marcat cu un şut imparabil, din unghi, de la aproximativ nouă metri, peste portarul Mendy.

La loviturile de departajare au marcat: Azpilicueta, Marcos Alonso, Mount, Jorginho, Pulisic, Rudiger / Gerard Moreno, Estupinan, Moi Gomez, Raba, Foyth;

Au ratat: Havertz (şut apărat de Asenjo) / Mandi (şut apărat de Kepa), Albiol (şut apărat de Kepa).

Antrenorul Thomas Tuchel l-a introdus în minutul 119 pe portarul Kepa, în locul lui Mendy, special pentru loviturile de departajare.

Chelsea a mai cucerit acest trofeu, în 1998, după o finală cu Real Madrid (1-0). Englezii erau atunci deţinătorii Cupei Cupelor, iar spaniolii deţinătorii Ligii Campionilor.

Au evoluat următoarele echipe:

Chelsea: Mendy (Kepa '119) - Zouma (Christensen '66), Chalobah, Rudiger - Kante (Jorginho '65), Kovacic - Hudson Odoi (Azpilicueta '82), Ziyech (Pulisic '43), Havertz, Marcos Alonso - Werner (Mount '65). Antrenor Thomas Tuchel;

Villarreal: Asenjo - Foyth, Albiol, Pau Torres, Pedraza (Estupinan '58) - Trigueros (Moi Gomez '71), Alberto Moreno (Morlanes  '85), Capoue (Mario Gaspar '70) - Pino (Mandi '91), Gerard Moreno, Dia (Raba '86). Antrenor Unai Emery.

Cartonaşe galbene: Rudiger '44, Tuchel (antrenor) '45+1, Kepa (la penaltiuri) / Pino '61, Raba '119.

Arbitri: Sergei Karasev - Igor Demeshko, Maksim Gavrilin - Aleksei Kulbakov (toţi din Rusia);

Arbitru VAR: Marco Fritz (Germania).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.