Jocurile Olimpice de la Paris au început, vineri, cu o ceremonie fără precedent pe Sena, în care au fost încorporate şi locuri emblematice ale capitalei Franţei. A fost un spectacol total, care a unit trecutul cu prezentul, arta cu sportul. Organizatorii au avut câteva surprize pentru iubitorii sportului, dar şi pentru cei ai muzicii. Nadia Comăneci a purtat torţa alături de Rafael Nadal, Serena Williams şi Carl Lewis, iar publicul din întreaga lume a fost încântat să le asculte pe Lady Gaga şi Celine Dion. Team Romania a defilat avându-i pe Ionela şi Marius Cozmiuc purtători de drapel. La evenimentul de la Paris a mai ieşit în evidenţă un român: Cristian Măcelaru a dirijat Orchestra Naţională a Franţei la interpretarea imnului olimpic.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

UPDATE - 

La un an şi jumătate după ce cântăreaţa canadiană s-a retras din angajamentele publice din cauza sindromului Stiff Person, o afecţiune neurologică care provoacă spasme musculare, legendara cântăreaţă este la Paris. Ea a interpretat celebra piesă a lui Édith Piaf, Hymne à l'amour (Imnul iubirii), scrisă pentru iubirea vieţii sale, boxerul Marcel Cerdan, care a murit într-un accident de avion la doar o lună după ce a fost interpretată piesa pentru prima dată.

Evenimente

11 septembrie - Maratonul Impactul fiscalitații în economie. Parteneri: ARB, CEC Bank, CITR.
24 septembrie - Eveniment News.ro – ROINVEST - Ediția a V-a Parteneri: ARB, CEC Bank, ROCA, TeraPlast
30 septembrie - Eveniment Profit.ro E-Commerce – Provocările creșterii pe o piață cu concurență tot mai dură - Ediția a V-a - Parteneri: CEC Bank, ContentSpeed
7 octombrie - Eveniment Profit Energy.forum - Ediția a VIII-a. Parteneri: Raiffeisen Bank

UPDATE - 

Teddy Riner şi Marie-José Pérec au aprins vasul olimpic în Jardin des Tuileries, un inel de flăcări care se întinde pe şapte metri în diametru. De el este ataşat un balon cu aer cald, înalt de 30 de metri! O aluzie la primul zbor al unui balon alimentat cu hidrogen, care a avut loc la Tuileries în 1783.

UPDATE - 

Starul francez Zinedine Zidane a preluat torţa de la personajul misterios care a apărut pe parcursul ceremoniei şi i-a predatăo surprizei serii, spaniolul Rafael Nadal.

Acesta a plecat către locul unde se va prinde flacăra pentru perioada JO alături de alte staruri, între care şi Nadia Comăneci. Rafael Nadal s-a urcat într-o barcă pe Sena pentru a transmite torţa Serenei Williams, Nadiei Comăneci şi lui Carl Lewis. De la ei, torţa a fost preluată de Amelie Mauresmo, care i-a predat- lui Tony Parker.

CITEȘTE ȘI Nadia Comăneci, Carl Lewis, Serena Williams şi Rafael Nadal - în ambarcaţiunea care a dus flacăra olimpică la Grădinile Tuileries / Teddy Riner şi Marie Jose Perec au aprins vasul olimpic

UPDATE - 

Purtătorii de drapel ai Franţei, Florent Manaudou şi Mélina Robert-Michon, i-au reprezentat pe sportivi la depunerea jurământului olimpic.

Aceştia au promis să respecte regulile şi standardele de fair-play.

UPDATE - 

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a declarat deschisă cea de-a XXXIII-a ediţie a Jocurilor Olimpice de vară de la Paris.

“Declar deschise Jocurile de la Paris şi sărbătorim cea de-a XXXIII-a Olimpiadă a erei moderne“, a declarat Macron.

Înainte de Macron, preşedintele Comitetului Internaţional Olimpic (CIO), Thomas Bach, a ţinut un discurs în care a mulţumit Franţei, subliniind că flacăra olimpică va face statul francez şi mai strălucitor.

CITEȘTE ȘI Emmanuel Macron a declarat deschisă cea de-a XXXIII-a ediţie a Jocurilor Olimpice de vară de la Paris/ Preşedintele CIO: Invit lumea întreagă să celebreze şi să viseze alături de sportivi

UPDATE - 

Filippo Grandi, Înaltul Comisar al ONU pentru Refugiaţi şi un mare susţinător al echipei olimpice a refugiaţilor, a primit Premiul Laurii Olimpici.

UPDATE - 

Corul Radio France şi Orchestra Naţională a Franţei au interpretat imnul olimpic. A dirijat Cristian Măcelaru, director artistic al Concursului şi Festivalului Internaţional „George Enescu”.
 
În timp ce călăreaţa a coborât de la Turnul Eiffel spre Trocadéro, drapelele tuturor Comitetelor Naţionale Olimpice participante au urmat-o,. Drapelul olimpic a fost înălţat deasupra Trocadéro, iar Imnul olimpic a răsunat, interpretat de Corul Radio France şi Orchestra Naţională Franceză.
FOTO: X
FOTO: X

UPDATE - 

Fulger în inima nopţii

Galopând de-a lungul Senei, a apărut o călăreaţă.

În timpul galopului, au fost prezentate momente de glorie de la ediţiile trecute ale JO. Nu au lipsit imaginile cu Nadia Comăneci.

UPDATE - 

Celebra piesă "Imagine" a răsunat la ceremonia de deschidere, într-un segment care ne aminteşte de fragilitatea planetei noastre, solul de sub dansatori "sfărâmându-se" pentru a dezvălui problemele cu care se confruntă omenirea.

Piesa a fost interpretată de Sofian Pamart la pian şi de cântăreaţa Juliette Armanet.

UPDATE - 

Odă muzicii şi dansului european.

The Final Countdown şi Freed from Desire, dar şi Stereo Love, piesă Edward Maya feat Vika Jigulina, s-au numărat printre hiturile cântate.

UPDATE - 

“Ce emoţie, ce bucurie!”. Fosta mare campioană Elisabeta Lipă, preşedinta Agenţiei Naţionale pentru Sport (ANS), a postat vineri seară un mesaj emoţionnt pe Facebook, după ce Team Romania a defilat la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris.

CITEȘTE ȘI Elisabeta Lipă, după defilarea Team Romania la ceremonia de deschidere a JO: Ce emoţie! Chiar dacă plouă, în „Oraşul Luminilor” este o atmosferă de poveste

UPDATE - 

Lumea este o scenă, iar Parisul este un catwalk.

UPDATE - 

Delegaţia României a defilat la Jocurile Olimpice de la Paris, în barca tricolorilor de pe Sena purtători de drapel fiind soţii canotori Ionela şi Marius Cozmiuc.

CITEȘTE ȘI Team Romania a defilat la Jocurile Olimpice de la Paris. Ionela şi Marius Cozmiuc, purtătorii de drapel

UPDATE - 

Un segment al spectacolului a celebrat femeile din Franţa. Imnul naţional francez a devenit un simbol al unificării şi un apel la omagierea femeilor din istoria Franţei, reprezentate de 10 statui aurii care ieşeau din Sena.

Într-adevăr, în timp ce imnul naţional a continuat, au apărit următoarele statui: Olympe de Gouges, Alice Milliat, Gisèle Halimi, Simone de Beauvoir, Paulette Nardal, Jeanne Barret, Louise Michel, Christine de Pizan, Alice Guy şi Simone Veil.

UPDATE - 

Momentul imnului naţional şi al drapelului Republicii Franceze

Încă o pauză în paradă, pentru a trece la următorul capitol, cu prima formalitate a serii: sosirea drapelului francez şi intonarea imnului naţional francez.

Compozitorul Victor le Masne a reorchestrat La Marseillaise pentru acest eveniment, iar în picioare pe acoperişul Grand-Palais, unde se vor desfăşura probele de scrimă în timpul Jocurilor, mezzosoprana Axelle Saint-Cirel - îmbrăcată într-o rochie cu steagul Franţei realizată de celebra casă Dior - a interpretat imnului naţional francez.

Garda Republicană a înălţat drapelul francez la Trocadéro.

UPDATE - 

A intrat în scenă Aya Nakamura, alături de orchestra Gărzii Republicane Franceze, cărora li s-au alăturat 36 de corişti din armata franceză. Au interpretat Pookie, Djadja, precum şi For Me Formidable şi La Bohème de Charles Aznavour.

Acest segment a avut loc pe Pont des Arts, un pod care leagă Institutul Francez de Muzeul Luvru, unind lumea academică şi cea artistică.

UPDATE - 

Cine este personajul misterios care poartă torţa?

UPDATE - 

Cântăreaţa de operă Marina Viotti şi trupa de heavy metal Gojira au interpretat Ah, ça ira, un cântec celebru cântat de revoluţionarii francezi.

Au urmat Viotti, Orchestra Simfonică din Paris şi corul acesteia, care au cântat celebra arie din Carmen de Georges Bizet: L'amour est un oiseau rebelle (cunoscută şi sub numele de "La Habanera").

Spectacolul de deschidere este presărat cu momente spectaculoase de acrobaţie şi dans în locuri emblematice ale Parisului.

 
UPDATE - 

Ceremonia include şi un moment dedicat Notre-Dame.

UPDATE - 

Lady Gaga a încins atmosfera la Paris cântând în limba franceză, după ce câteva delegaţii de sportivi au definal pe Sena.

Superstarul mondial a cântat melodia franceză Mon truc en plumes de Zizi Jeanmaire, stând pe o scară mare inspirată de Grand-Palais.

În timp ce bărcile continuă pe Sena, la Quai d'Orléans, aproximativ 80 de artişti de la Moulin Rouge au executat celebrul dans de cabaret francez, can-can, în timp ce Lady Gaga cânta.

UPDATE - 

După un prolog cu torţa olimpică, a început rapid defilarea bărcilor sportivilor.

Prima echipă care a defilat a fost, conform tradiţiei, cea a Greciei, urmată de cea a refugiaţilor, care a defilat sub drapelul olimpic. Refugiaţii sunt 36 de sportivi reprezentând 100 de milioane de bărbaţi şi femei.

UPDATE - 

"Prolog.

Trebuie să aducem Torţa Olimpică înapoi la Paris. A ajuns din greşeală la Stade de France.

Este aşteptată de mii de sportivi şi spectatori pe malul Senei.

Mulţumesc, Zinedine Zidane", este mesajul Paris 2024.

ŞTIREA INIŢIALĂ

Show-ul, care include un spectacol artistic, o paradă a sportivilor, imnuri şi discursuri, se desfăşoară pentru prima dată în afara unui stadion olimpic, pe o distanţă de şase kilometri de-a lungul fluviului Sena, urmându-l de la est la vest până la Turnul Eiffel, unde va avea loc spectacolul final.

Dansatori, muzicieni, comedianţi, jongleri, patinatori şi motociclişti BMX vor lua cu asalt ambele maluri ale râului, podurile şi acoperişurile, pentru a crea 12 tablouri artistice.

În acelaşi timp, aproape 7.000 de sportivi, reprezentând naţiunile participante, vor defila în 85 de bărci, purtând culorile delegaţiei lor.

Respectând tradiţia, Grecia va fi prima naţiune introdusă în timpul ceremoniei. Starul NBA Giannis Antetokounmpo este unul dintre purtătorii drapelului elen la JO 2024. Delegaţia Greciei va fi urmată de Echipa Olimpică a Refugiaţilor, iar ţara gazdă, Franţa, va încheia plutonul. Sportivii din Rusia şi Belarus care concurează individual, din cauza rolului ţărilor lor în războiul din Ucraina, nu vor participa la ceremonie.

Drapelul României va fi purtat, la această ediţie a Jocurilor Olimpice, de soţii Ionela şi Marius Cozmiuc, campioni la canotaj. Împreună, cei doi au nu mai puţin de 19 medalii la marile competiţii. Ionela este triplă campioană mondială şi triplă campioană europeană, participând, până acum, la două ediţii de Jocuri Olimpice: Rio 2016 şi Tokyo 2020. Marius este campion mondial şi dublu campion european, dar şi vicecampion olimpic la Tokyo 2020. A participat până acum la trei ediţii ale Jocurilor: Londra 2012, Rio 2016 şi Tokyo 2020. Anul acesta, Marius concurează la Paris, în calitate de căpitan al echipei masculine de canotaj, în ciuda unei intervenţii chirurgicale extrem de serioase, pe care a suferit-o în urmă cu doar patru luni.

Aproape 80 de ecrane gigant au fost instalate pe chei pentru cei 326.000 de spectatori.

Au fost instalate pentru eveniment peste 100 de sisteme de camere de supraveghere, precum şi peste 200 de smartphone-uri pe bărcile sportivilor.

Ca punct de plecare, directorul artistic Thomas Jolly şi-a imaginat că flacăra olimpică, purtată de celebri chelneri parizieni, a fost furată de un misterios acrobat cu glugă albă. Flacăra a devenit un fir roşu, ducând spectatorul într-o călătorie plină de evenimente prin cele mai frumoase locuri din centrul Parisului.

Catedrala Notre-Dame, care este în curs de reconstrucţie după incendiul din 2019 şi unde repetiţiile au avut loc pe schele, va fi în centrul atenţiei, la fel ca Musee du Louvre şi toate monumentele emblematice de pe Sena, unde Jolly a promis să facă câteva incursiuni.

Cele 12 tablouri vor spune povestea unei ţări bogate în "diversitatea" sa, "incluzivă", "nu o singură Franţă, ci mai multe Franţe", şi vor celebra "lumea întreagă reunită", potrivit lui. Directorul artistic a fost inspirat şi de zeiţa Sequana, fiica lui Bacchus, "urmărită de Neptun, care îi scapă şi se transformă într-un râu". Cei patru autori care au lucrat cu el - printre care romanciera Leila Slimani şi scenarista Fanny Herrero ('Dix pour cent') - au promis o poveste "foarte generoasă", cu "bucurie, emulaţie, mişcare, emoţie".

Va fi "opusul unei poveşti cu eroi", într-un spectacol care abundă de referinţe literare, muzicale şi cinematografice, contracarând "clişeele" cu "umor".

Coloana sonoră include creaţii ale directorului muzical Victor Le Masne, combinând pop, orchestră simfonică, coruri şi electro tipice "French Touch".

Ea va fi punctată de contribuţii ale unor staruri ale muzicii. Niciun nume nu a fost anunţat oficial, dar zvonurile abundă: Aya Nakamura, cea mai ascultată cântăreaţă franceză din lume, Lady Gaga şi Céline Dion sunt menţionate, la fel ca şi melodii de Edith Piaf şi Charles Aznavour în repertoriu.

De asemenea, sunt vehiculate numele cântăreţilor francezi Juliette Armanet şi Philippe Katerine, precum şi cele ale pianistei Sofiane Pamart şi mezzosopranei Marina Viotti.

Coregrafia va celebra sportul şi va prezenta breaking, o disciplină nouă la aceste Jocuri Olimpice.

Dansatorii din mai multe balete vor evolua pe acoperişuri, inclusiv vedeta Operei din Paris, Guillaume Diop, în calitate de solist.

Două treimi din spectacol se vor desfăşura în timpul zilei. Finalul, la căderea serii, va fi asigurat de Thomas Dechandon, care a semnat luminile pentru opera rock "Starmania", pusă în scenă de Thomas Jolly, în 2022. Raze laser puternice vor lumina de pe Turnul Eiffel. 

Ceremonia se va încheia cu aprinderea vasului olimpic în Grădinile Tuileries.

La Jocurile Olimpice de la Paris participă 10.500 de sportivi reprezentând 205 comitete olimpice. România este reprezentată de 106 sportivi.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.