Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a afirmat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că în cazul în care echipa condusă de Marius Lăcătuş, CSA Steaua, va promova în Liga a III-a o va ţine acolo cinci ani, pentru a se distra.
Becali nu a vrut să precizeze modalitatea prin care va putea să oprească ascensiunea CSA Steaua către ligile superioare.
“Marius Lăcătuş spune că până în 2003 e palmaresul lor, din 2003 nu mai e. Păi cum aţi făcut l-aţi îngropat şi l-aţi dezgropat acum? Cum s-a întâmplat. Voi aţi predat echipa asociaţiei lui Păunescu, cum să mai aveţi voi palmares, dacă l-aţi predat? Eu mă distrez când îi văd. O să ajungă până în Liga a III-a să zicem, deşi dacă îi bagă în Liga a IV-a nu promovează, că e Rapidul. Când ajung în Liga a III-a eu îi ţin cinci ani în Liga a III-a. Ca să mă distrez cu ei. Dacă ajung în Liga a III-a, acolo vor rămâne. O să îi ţin, o să vedeţi, ca să mă distrez cu ei. E greu să ajungi în Liga I, dar nu au cum pentru că nu le permite Legea Sportului. Şi acum se face ligă şi la B. Nu vor intra nici în a II-a. Să vedem cine aduce bani ca să comande ei. Pe mine mă ajută CSA, că nu mai plătesc atâtea amenzi. Nu mai am treabă, de cine am vrut să scap, am scăpat, de Peluza Sud. Ăia de la Nord tot vin, încet-încet. Noi avem două milioane de vizitări pe site şi tot CSA-ul are 24.000, tot clubul lor. Ce mă interesează pe mine de ei?”, a declarat Becali.
Oficialul grupării FCSB a dezminţit zvonurile conform cărora ar intenţiona să construiască un stadion în cadrul bazei de pregătire de la Berceni: “Eu să fac stadion? Ce, sunt prost la cap? Adică face statul atâtea stadioane şi fac stadion eu? Am Naţionalul, cu primar, Firea, fina mea. La Arcul de Triumf cine o să joace? Am înţeles că o să facă şi la Progresul. Cine o să joace pe astea? Să dau eu 20-30 de milioane pe stadion? Doamne, fereşte!”
Referitor la procesul pierdut la Tribunalul de Arbitraj Sportiv în ceea ce priveşte titlul de campioană în sezonul trecut, Becali regretă doar suma de 75.000 de euro pe care a trebuit să o achite.
“Nu regret că am fost la TAS. Nu îmi pare rău de ce fac în viaţă. Singurele pe care le regret în viaţă sunt păcatele. M-am dus, a spus, e campion, felicitări, merită. Nu regret, nu am de ce. E adevărat, banii ăia ce am dat, 75.000 de euro, parcă mă doare inima”, a mai spus Becali.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.