Campioana U Banca Transilvania Cluj a pierdut duminică, la Sarajevo, finala Turneului Memorial Mirza Delibasic, cu formaţia italiană Dinamo Sassari, scor 75-85 (38-35). Este primul eşec din presezon al campioanei României.
Principalii marcatori ai campioanei României au fost Simpson 22 puncte şi Mokoka 12.
În meciul pentru medalia de bronz, KK Bosna Sarajevo – BC Dubai, scor 81-73.
Sâmbătă, în semifinale, U BT Cluj a învins BC Dubai, cu 89-76, iar Dinamo Sassari a trecut de echipa gazdă KK Bosna, cu 73-67.
Din lotul campioanei României a absentat la acest turneu jucătorul Karel Guzman (entorsă gradul II).
Ultimul test amical pentru U BT Cluj va avea loc în Turcia, în 18 septembrie, cu Beşiktaş Istanbul.
Campioana României va juca şi în BKT EuroCup, primul meci fiind programat în 25 septembrie, în BT Arena, cu Cedevita Ljubljana. Meciurile din tur se joacă între 24 septembrie – 29 noiembrie, după care returul va avea loc în perioada 3 decembrie – 5 februarie.
În sezonul precedent, U BT Cluj a atins faza sferturilor de finală în cea de-a doua competiţie a continentului, după Euroligă.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.