Echipele de baschet masculin CSM Oradea şi FC Argeş au obţinut victorii, miercuri, iar CSM Constanţa a bifat încă un eşec, în meciurile din etapa a V-a a grupelor FIBA Europe Cup.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Vicecampioana CSM Oradea a câştigat, pe teren propriu, cu BC Parnu, scor 85-67, fiind lider cu 10 puncte în clasamentul grupei E, dar şi calificată în Top 16 încă din etapa anterioară. Rezultatele anterioare ale CSM Oradea în grupa E: 77-75 şi 77-65 cu PGE Spojnia Stargard, 84-72 cu BC Parnu Sadam, 78-74 cu FC Argeş.

În aceeaşi grupă, FC Argeş a obţinut a doua victorie, tot pe teren propriu, cu polonezii de la PGE, scor 77-63, şi are 7 puncte în clasament. Rezultatele anterioare ale FC Argeş în grupa E: 67-65 şi 70-73 cu BC Parnu, 62-65 cu PGE Spojnia Stargard, 74-78 cu CSM Oradea.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

În etapa a VI-a, ultima, vicecampioana României va juca în deplasare, chiar cu FC Argeş. 

La rândul său, CSM Constanţa a pierdut orice şansă la calificarea mai departe, după ce a bifat a cincea înfrângere, scor 77-104, cu Fribourg Olympic. Rezultatele CSM Constanţa în grupa C: 70-88 şi 81-84 cu Antwerp Giants, 76-103 cu Fribourg Olympic, 63-106 cu Cholet Basket. În etapa a VI-a, CSM Constanţa va juca în deplasare, cu Cholet Basket, în 13 noiembrie.

CSM Constanţa, care joacă în premieră în cupele europene, a debutat în competiţie în preliminarii, fază în care a eliminat BC Dnipro (69-71, 84-71).

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.