Preşedintele clubului CFR Cluj, Cristian Balaj, a declarat, duminică, la Digi Sport, că momentul ales de conducătorii FRF pentru a vorbi cu tehnicianul Dan Petrescu pentru postul de selecţioner nu a fost unul potrivit.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Dan Petrescu este sub contract cu CFR Cluj. Am venit aici şi pentru că el a insistat şi mi-a promis că vom fi împreună pentru următorii doi ani şi jumătate. Din punctul meu de vedere, eu îl văd un om de cuvânt. Au fost nişte domni oficialii de la federaţie, dar momentul ales pentru a vorbi cu Dan Petrescu nu a fost unul potrivit. Noi mai avem meciuri de jucat până în iarnă, iar interesul lor pentru Dan ne-a dat peste cap. Dacă federaţia vrea, îşi permite să-i plătească clauza lui Dan Petrescu. Sunt subiectiv, dar dacă eram factor de decizie, îl luam pe Petrescu la naţională", a spus Balaj.

Directorul tehnic al FRF, Mihai Stoichiţă, a anunţat, joi, că el şi preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, au discutat cu antrenorul CFR Cluj preluarea postului de selecţioner rămas liber după expirarea contractului forului de la Casa Fotbalului cu Mirel Rădoi. 

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.