Jucătoarea de tenis Ana Bogdan, locul 103 mondial, s-a calificat, marţi, în turul doi al turneului WTA 250 Tennis in the Land, de la Cleveland, Ohio.
Ana Bogdan (31 de ani), venită din calificări, a trecut de sportiva canadiană Leylah Fernandez (locul 24 WTA), cap de serie 2, scor 1-6, 7-6 (2), 6-2.
Meciul a durat două ore şi 32 de minute.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
În turul doi, Bogdan va evolua cu sportiva belgiană Greet Minnen (27 de ani, locul 75 mondial), ajunsă pe tabloul principal din postura de lucky loser.
Belgianca a trecut în runda inaugurală de Jaqueline Cristian (26 de ani, locul 68 mondial), scor 6-3, 7-6 (5).
Prezenţa în primul tur este recompensată cu un punct WTA şi 3.020 de dolari, iar accederea în turul secund cu 30 de puncte WTA şi 4.350 de dolari.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.