Jucătoarea de tenis Alexandra Dulgheru, refăcută după o accidentare, îşi doreşte să revină cât mai curând pe teren, dar întâmpină dificultăţi în a se înscrie la turnee.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Ea speră să obţină un wild care pentru a juca în calificările turneului ITF de la Antalya, programat între 15 şi 21 martie.

"Eu am vrut de vreo lună să joc, dar la turneele astea mici, de 15.000, că am vrut să încep în Antalya, nu am intrat nici măcar în calificări. Fără clasament, că nu am clasament acum, iar clasamentul protejat, care este 160 sau 162, vreau să-l folosesc pentru turneele mai mari... Normal, la 15.000 te duci şi intri în calificări. M-am înscris şi mă văd 200 ca rezervă. Nu se poate aşa ceva. A doua săptămână la fel, o sută şi ceva ca rezervă. A urmat un pic de panică. Ce mă fac că nu intru la turnee? Din păcate, turneele ITF sunt destul de afectate în perioada aceasta, nu au putere financiară şi toată lumea joacă unde poate. Atunci, turneele astea mici sunt mult mai tari decât ar trebui să fie. Am vorbit la turci pentru un wild card. Nici măcar pe tablou nu-mi pot da wild card. Şi au zis că-mi promit în calificări. Luna asta, că joc două sau trei, mi-ar da în principiu în calificări. Să vedem acum, ar trebui să plec pe miercuri, joi, săptămâna viitoare. Plănuiesc să joc două, trei turnee mai mici, după care să folosesc clasamentul protejat la ceva WTA-uri. Mă apropii destul de mult de Roland Garros fără să fi jucat meciuri. Să joc măcar patru, cinci turnee înainte, pentru că tabloul principal la Roland Garros începe la sfârşitul lunii mai, dar calificările încep mai devreme. Acum sunt bine. M-a durut un pic mâna, aşa se întâmplă când faci o pauză mare, am şi jucat cu băieţi, au dat mai tare şi a trebuit să mai fac o mică pauză", a spus ea, la Digi Sport.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Alexandra Dulgheru nu a mai jucat din 22 aprilie 2019, când a fost eliminată în ultimul tur al calificărilor la turneul WTA de la Istanbul. Ea a suferit o operaţie la genunchi care a ţinut-o mult timp departe de teren.

Jucătoarea de 31 de ani a ocupat, în aprilie 2011, locul 26 WTA, aceasta fiind cea mai bună clasare din cariera ei. Dulgheru are în palmares două trofee WTA, ambele de categorie Premier, cucerite în 2009 şi 2010, la Varşovia.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.