Direcţia de Sănătate Publică Vrancea a declanşat o anchetă la Spitalul orăşenesc Panciu după ce o femeie internată în unitatea sanitară a fost confirmată cu COVID-19, după ce a trecut prin alte două spitale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Mai multe cadre medicale care au intrat în contact cu bolnava au fost testate, iar DSP verifică dacă la Panciu a fost respectat protocolul de internare.

Conform autorităţilor vrâncene, femeia a ajuns iniţial la Panciu, unde a fost internată cu diagnosticul de pneumonie interstiţială, după care a fost transferată la Spitalul Judeţean Focşani, de unde a fost apoi trimisă la Adjud, unitate suport pentru COVID-19.

Abia la Adjud a fost testată, iar ancheta a început când testul a ieşit pozitiv.

DSP vrea să afle condiţiile în care pacienta a fost internată la Panciu şi dacă protocolul de internare a fost respectat.

Potrivit reprezentanţilor spitalului, pacientei i s-a făcut triajul epidemiologic la internare. Ea nu avea temperatură ori alte simptome specifice, dar în urma unei radiografii pulmonare care a arătat modificări, s-a decis că femeia trebuie să rămână în spital. Ea a ajuns la Focşani şi apoi la Adjud după ce a nu a răspuns la tratamentul administrat la Panciu. Nouă angajaţi ai spitalului care au intrat în contact cu bolnava au fost testaţi şi se aşteaptă finalizarea anchetelor epidemiologice.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.