Ministrul Economiei, Virgil Popescu, anunţă că a început producţia de măşti în România, urmând a se produce 150.000 de măşti pe zi, până în 15 aprilie, când se va ajunge la 500.000 de măşti pe zi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Astăzi a început producţia primelor măşti în România! Cu toate ”motoarele” turate mergem înainte. S-a început instalarea utilajelor şi testul de producţie. În scurt timp vor produce 150.000 de măşti pe zi, iar din data de 15 aprilie se va ajunge la 500.000 de bucăţi pe zi, respectiv, aproximativ 4 milioane de măşti lunar”, a anunţat Virgil Popescu, duminică seară, pe Facebook.

Ministrul a transmis mulţumiri companiei care produce măştile şi apreciază că ”în aceste zile de criză globală avem nevoie de propriile resurse pentru a-i proteja pe români, pe cei din prima linie”.

”Le mulţumesc celor de la Techtex, membră a grupului Taparo, care produc materialul exterior al măştilor, primele două straturi, dar de acum şi produsul finit. Vom ajuta compania românească să investească în continuare pentru a produce şi ultimul strat pentru măşti tot în ţara noastră. Pentru că în aceste zile de criză globală avem nevoie de propriile resurse pentru a-i proteja pe români, pe cei din prima linie. Împreună facem România bine”, a mai scris Popescu.

Ministrul Economiei, Virgil Popescu, a anunţat, joi, la începutul şedinţei de Guvern, că prima mare companie privată va începe prima producţie de măşti, urmând să realizeze 150.000 pe zi şi aproximativ 4 milioane pe lună, iar din 15 aprilie va produce 500.000 de măşti pe zi FFP2 şi 100.000 de măşti FFP3.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.