Coordonatorul campaniei de vaccinare împotriva COVID-19, Valeriu Gheorghiţă, anunţă că vor fi deschise, în cadrul unor instituţii accesate de populaţie, în special în mediul rural, aşa-numite "oficii de programare", care vor funcţiona sub forma unui ghişeu unde localnicii se pot programa pentru vaccinare, fără a mai fi nevoie de folosirea platformei informatice.
"Ne dorim o uşurare a accesului la vaccinare. Vom promova foarte mult programarea directă telefonic, adică sunând la acelaşi număr, unic la nivel naţional, operatorul de call center va face programarea în centrul în care fiecare persoană doreşte. Deja funcţionează, dar este insuficient exploatată (metoda de programare - n.r.), fără să mai fie nevoie ca beneficiarul să-şi creeze un cont în platformă, practic operatorul va programa direct şi îi va transmite când trebuie să meargă să se vaccineze. De asemenea, pentru mediul rural în mod deosebit, dar nu numai, dorim să creăm acele oficii de programare. Adică în multe dintre instituţiile statului care sunt foarte accesate - primării, alte tipuri de instituţii - să existe un ghişeu în care să se poată face programări la vaccinare”, a afirmat Valeriu Gheorghiţă, joi seară, la Digi 24.
Acesta a menţionat că a fost eliminată limita de nouă persoane care puteau fi programate în platformă prin intermediul unui singur cont, precizând că o persoană care are un cont în platformă poate programa oricâte persoane doreşte.
"Aş face chiar un apel către toţi cei care doresc să susţin campania de vaccinare să ajute persoanele care doresc să se vaccineze în această etapă de programare. Şi suplimentar, tot pentru mediul rural, ne dorim să existe posibilitatea de programare directă, adică fie dedicăm un interval orar în a doua parte a zilei în care oamenii se pot prezenta direct la vaccinare, în mod deosebit, persoanele, de pildă, peste 60 de ani. Există diverse modalităţi pe care le-am văzut implementate în alte ţări în care campania de vaccinare a funcţionat foarte bine”, a adăugat Gheorghiţă.
Medicul a menţionat că a scăzut considerabil timpul de aşteptare pentru imunizare. În prezent, cel mai mare timp de aşteptare este în centrele unde se foloseşte serul produs de Pfizer/BioNTech.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.