Poliţiştii din Vâlcea au reţinut patru tineri cu vârste între 17 şi 24 de ani, acuzaţi că în una decembrie au violat o tânără în vârstă de 19 ani. Cei doi au fost ridicaşi după ce la locuinţele lor au avut loc percheziţii, în urma cărora anchetatorii au descoperit probe cu privire la faptă.
Descinderile domiciliare au avut loc miercuri dimineaţă, în oraşele Horezu şi Berbeşti din judeţul lcea.
„Din cercetări a reieşit faptul că, în noaptea de 17/18.12.2022, cei 4 tineri în timp ce se aflau la domiciliul unuia dintre aceştia, prin punerea în imposibilitatea de a-şi exprima voinţa şi profitând de această stare, au întreţinut raporturi sexuale cu o fată de 19 ani, din comuna Roeşti, judeţul Vâlcea. În urma percheziţiilor domiciliare efectuate la locuinţele a 4 persoane, cu vârste cuprinse între 17 şi 24 de ani, din care 2 pe raza oraşului Horezu şi 2 pe raza oraşului Berbeşti din judeţul Vâlcea, au fost descoperite şi ridicate mijloace de probă ce au legătură cu fapta cercetată”, a transmis Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vâlcea.
Surse judiciare au declarat pentru News.ro că fata a fost păcălită să vină în vizită la unul dintre suspecţi, acolo unde a fost abuzată de toţi cei patru.
În urma anchetei şi în baza probelor cei patru au fost reţinuţi pentru 24 de ore.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.