Aproximativ 40 de angajaţi ai Complexul Energetic Oltenia (CEO) au intrat în greva foamei, marţi, nemulţumiţi de nivelul salariilor în raport cu condiţiile de muncă, potrivit liderului Sindicatului Mine Energie Oltenia, Gabriel Căldaruşe. Oamenii susţin că producţia a crescut, mulţi dintre mineri au plecat, dar salariile au rămas la 1.400 – 1.700 de lei, în timp ce ale conducerii au crescut constant.
Preşedintele Sindicatului Mine Energie Oltenia, Gabriel Căldaruşe, spune că principala solicitare a sindicaliştilor este majorarea tuturor salariilor, începând cu 1 decembrie.
”Solicităm ca din 1 decembrie toate salariile din CEO să crească. Au plecat 4.000 de salariaţi, producţia a crescut, nu cerem nimic, decât cotă parte din ce ni se cuvine. Nu e normal ca, în condiţii de vreme extremă, să ai salarii de 1.400 – 1.700 lei, iar conducerea să aibă salarii foarte mari şi să sfideze angajaţii”, a declarat Gabriel Căldaruşe.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
El a afirmat că ”interesul salariaţilor este ignorat” şi a precizat că protestul angajaţilor nu va fi întrerupt decât dacă va exista certitudinea că problemele vor fi rezolvate.
Liderul sindical a declarat pentru News.ro că numărul angajaţilor Complexului Energetic Oltenia care au intrat marţi dimineaţă în greva foamei a ajuns la aproximativ 40, iar protestul nu va înceta până când principala solicitare privind creşterea salarială nu va primi un răspuns pozitiv.
“Nu dorim o creştere procentuală a salariilor, ci una în sumă egală pentru fiecare angajat, de cel puţin 200 de lei, în limita bugetului aprobat. În fondul de salarii există bani pentru această creştere. Mai solicităm un fond de promovare pentru eliminarea discrepanţelor majore între salariile angajaţilor noştri. La aceeaşi meserie practicată, acum există diferenţe mari la plată în interiorul companiei”, a adăugat Căldaruşe.
Printre nemulţumirile greviştilor se numără şi “lipsa investiţiilor în cariere şi termocentrale, condiţiile sociale şi lipsa echipamentelor de lucru şi protecţie”.
Sindicaliştii au avut, marţi, o primă întâlnire cu prefectul judeţului, căruia i-au prezentat revendicările şi situaţia angajaţilor care protestează.
“Oamenii nu vor să renunţe la protest până când nu se aprobă creşterea salarială. Toţi cei care sunt în greva foamei sunt oameni cu familie, pentru că media de vârstă în companie e de 46 de ani, deci vă daţi seama că nu le este uşor, dar sunt hotărâţi să reziste”, a adăugat Căldaruşe.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.