Sierra Quadrant, administratorul judiciar al ELCEN, anunţă, marţi, că sunt ”sistate irevocabil negocierile” demarate cu Primăria Municipiului Bucureşti pentru transferul ELCEN către Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti SA, în condiţiile în care municipalitatea a ales să nu răspundă la notificarea prin care i se cerea să indice, până în data de 31 ianuarie 2022, sursele de finanţare a transferului afacerii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

UPDATE: ”Electrocentrale Bucureşti SA (ELCEN), principalul furnizor de agent termic pentru sistemul de alimentare centralizată cu energie termică din Bucureşti şi unul dintre cei mai importanţi producători de energie electrică la nivel naţional, anunţă iniţierea demersurilor de stingere a tuturor obligaţiilor de plată asumate prin planul de reorganizare în vederea închiderii procedurii de reorganizare judiciară şi, implicit, a procedurii de insolvenţă”, a transmis ELCEN. 

Compania a precizat că a reuşit să-şi redreseze activitatea ca urmare a disponibilităţii şi eforturilor reprezentanţilor societăţii, aflată în dificultate financiară, de a găsi soluţii viabile pentru a depăşi această situaţie.  

”Deşi, din punct de vedere statistic, numărul societăţilor redresate şi reintegrate în circuitul economic este mic raportat la numărul societăţilor radiate, atât structurile de decizie din cadrul ELCEN, cât şi angajaţii s-au dedicat acestui demers, rezultând cele mai bune şi aplicate idei pentru redresarea societăţii. Ieşirea din dificultate financiară a ELCEN face posibilă accesarea fondurilor externe nerambursabile de la Uniunea Europeană sau a creditelor bancare pentru modernizarea centralelor termoelectrice pe care le deţine, în conformitate cu normele europene şi naţionale privind protecţia mediului”, a mai transmis compania.  

Potrivit sursei citate, ”realizarea investiţiilor creează contextul favorabil pentru respectarea criteriilor de eficienţă energetică, asigurarea continuităţii furnizării agentului termic necesar pentru distribuţia apei calde şi a căldurii către locuitorii capitalei racordaţi la sistemul centralizat de încălzire şi asigurarea energiei electrice esenţiale pentru Bucureşti şi sistemul energetic naţional”.  

”Deşi ELCEN a făcut toate eforturile pentru ieşirea din insolvenţă cu scopul de a-şi consolida rolul economic şi social vital pe care îl deţine, atât pentru securitatea energetică la nivel naţional, cât şi pentru sistemul de termoficare al capitalei, este în continuare nevoie de o colaborare eficientă între toţi participanţii la sistemul centralizat de încălzire al capitalei (Guvern, Primăria Municipiului Bucureşti, Elcen-Termoenergetica), astfel încât să se identifice cele mai bune soluţii pentru menţinerea contextului favorabil creat prin această ieşire din insolvenţă. Ieşirea din insolvenţă a celui mai important producător de energie termică şi electrică al capitalei marchează un pas important pentru Bucureşti, pentru SEN, pentru angajaţii ELCEN şi pentru partenerii de afaceri şi furnizorii companiei”, a mai transmis ELCEN.  

ŞTIRE INIŢIALĂ: Sierra Quadrant, administratorul judiciar al ELCEN, anunţă, marţi, printr-un comunicat de presă, că proiectul de realizare a Sistemului de Alimentare Centralizat cu Energie Termică (SACET) integrat în municipiul Bucureşti rămâne fără obiect. 

”Sierra Quadrant subliniază că, prin adresa nr. 274 din 12.01.2022, a notificat ultimativ Primăria să indice, până la data de 31.01.2022, sursele de finanţare a transferului afacerii ELCEN către Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti SA”, a transmis, marţi, Sierra Quadrant. 

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
  • Administratorul judiciar al ELCEN a precizat că această adresă a fost emisă în condiţiile în care, prin notificarea nr. 4754/14.07.2020 comunicată în vederea exprimării dreptului de preemţiune, s-a indicat în mod explicit că: ”Dreptul de prioritate nu va fi considerat valabil exprimat decât prin comunicarea unei intenţii angajante, neechivoce şi necondiţionate în vederea achiziţiei activelor cu indicarea surselor de finanţare a achitării preţului, dovedirii disponibilităţii surselor de finanţare, precum şi a solvabilităţii, încă de la momentul manifestării intenţiei de cumpărare. Lipsa indicării sursei de finanţare a achitării preţului de transfer al afacerii va da dreptul Administratorului judiciar de a nu lua în considerare intenţia comunicată”.  

  
”Prin adresa de răspuns nr. 167/13.01.2021 a Primăriei Municipiului Bucureşti, intenţia angajantă a fost manifestată fără a se indica sursele de finanţare, fără dovedirea disponibilităţii surselor de finanţare şi nici a solvabilităţii. Mai mult decât atât, intenţia manifestată de Primăria Municipiului Bucureşti prin adresa nr. 167/13.01.2021 a fost condiţionată de actualizarea valorii de evaluare a patrimoniului Electrocentrale Bucureşti SA cu data de referinţă 31.12.2020, cu privire la activitatea ce va face obiectul transferului de afacere”, a mai transmis compania.  

Sursa citată explică faptul că ”această condiţie a fost îndeplinită cu bună credinţă de ELCEN, în ciuda faptului că a antrenat noi costuri cu serviciile evaluatorului autorizat pentru reevaluarea patrimoniului ELCEN la data de referinţă 31.12.2020”.  
  
”Ulterior finalizării raportului de evaluare, ghidaţi de convingerea că transferul activelor productive ale ELCEN către Primăria Municipiului Bucuresti se va materializa, a fost parcursă încă o etapă premergătoare procesului efectiv de transfer, respectiv realizarea testului creditorului privat prudent, ocazie cu care au fost afectate alte resurse de timp şi costuri în sarcina ELCEN.  În aceste condiţii, Sierra Quadrant a solicitat Primăriei Municipiului Bucureşti prin adresa 12.01.2022 să indice până la data de 31.01.2022 sursele de finanţare a transferului afacerii ELCEN către Termoenergetica. Sierra Quadrant nu a primit niciun răspuns din partea Primăriei Municipiului Bucureşti la această notificare”, a mai transmis compania.  
  
Sierra Quadrant consideră că ”lipsa unui răspuns la notificarea transmisă echivalează cu retragerea Primăriei din cadrul negocierilor şi, corelativ, cu retractarea intenţiei în vederea achiziţiei activelor ELCEN”.  
  
”În aceste condiţii, Sierra Quadrant, în calitate de administrator judiciar, a supus astăzi aprobării creditorilor creditorilor alte modalităţi de organizare a insolvenţei, respectiv ieşirea ELCEN din insolvenţă, care se va finaliza după estimările noastre în cel mai scurt timp. În acest fel, se asigură eliminarea riscurilor intrării ELCEN în faliment, ale pierderii bonusului de cogenerare, ale pierderii oportunităţilor de atragere de fonduri europene nerambursabile indisolubil legate de îndeplinirea condiţiilor de mediu impuse de forurile europene responsabile în materie”, a mai transmis compania.  
  
”Constatând zădărnicia tuturor demersurilor noastre, ne exprimăm regretul şi indignarea în faţa atitudinii Primăriei Municipiului Bucureşti, care nu a binevoit nici măcar să răspundă la solicitările noastre, formulate prin adrese oficiale. Ne exprimăm speranţa că ieşirea ELCEN din insolvenţă va reprezenta începutul unui nou drum pentru această companie. Ne exprimăm, de asemenea, speranţa că factorii decidenţi vor avea de această dată mai multă înţelepciune, pentru a nu se ajunge din nou la perspectiva falimentului unei societăţi strategice a statului român, o companie care a dovedit că poate fi viabilă din punct de vedere economic şi poate funcţiona în condiţii de performanţă", a declarat Ovidiu Neacşu, partener fondator Sierra Quadrant. 
  
 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.