Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat, miercuri, că monitorizează creşterea numărului de cazuri de COVID-19, dar acest lucru nu este ceva ieşit din comun, fiind un trend la nivelul întregii Uniuni Europene. Cele ai multe cazuri apar, ca de obicei, în oraşele mari, unde mobilitatea populaţiei este mai mare. Rafila a precizat că Ministerul Sănătăţii a păstrat toate capacităţile necesare pentru a face faţă pandemiei.
Rafila a vorbit, miercuri, despre creşterea numărului de cazuri de coronavirus, explicând că acestea apar în oraşele mari, o treime din numărul de cazuri de miercuri fiind în municipiul Bucureşti, urmat de Cluj şi Timişoara.
”Se respectă, dacă vreţi, ceea ce s-a întâmplat şi în perioadele anterioare, oraşele cele mai mari cu activitate intensă, cu acţiuni multiple dau cele mai mari cifre. Această creştere care se înregistrează în aceste zile o monitorizăm cu atenţie”, a declarat ministrul Sănătăţii.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Acesta a precizat că Ministerul Sănătăţii a păstrat toate instrumentele în ceea ce priveşte diagnosticul, evaluarea şi tratamentul acestor pacienţi.
”Există aceeaşi capacitate operaţională. Încurajăm testarea ca măsură de control al acestei pandemii în ţara noastră. Este un trend general înregistrat în Uniunea Europeană şi, în mod evident, recomandăm cu foarte multă seriozitate aş spune păstrarea măsurilor de protecţie individuală”, a mai afirmat Rafila.
Întrebat dacă exclude posibilitatea impunerii de noi restricţii, Rafila a declarat: ”Eu nu pot să exclud nimic, pentru că nu este ăsta obiectul de activitate al Ministerului Sănătăţii. Noi suntem responsabili să informăm opinia publică şi facem acest lucru în fiecare zi. (...) Dacă situaţia epidemiologică o va impune, vom aduce în atenţia colegilor din Guvern aceste lucruri, dar Ministerul Sănătăţii nu este în măsură să impună restricţii. Nu avem de unde să ştim cum va continua acest val cinci. Nu e vorba despre al şaselea val.”.
În ultimele zile se constată o nouă creştere a numărului de cazuri noi de coronavirus.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.