Zeci de angajaţi din Ministerul Finanţelor Publice au întrerupt spontan lucrul, joi, şi au ieşit pe holurile instituţiei, pentru a protesta faţă de unele prevederi ale proiectului de Ordonanţă privind măsuri fiscal-bugetare, dar şi faţă de unele probleme mai vechi privind salarizarea angajaţilor din acest sistem. Preşedintele Alianţei Naţionale a Sindicatelor Bugetarilor SED LEX, Vasile Marica, afirmă că protestul este ”negestionabil de către sindicate la ora actuală”. Purtătorul de cuvânt al Guvernului, a declarat, întrebat cum priveşte protestul de joi al angajaţilor Ministerului Finanţelor, că va încerca să îl privească la televizor, pentru că nu are cunoştinţă despre această acţiune. Sindicaliştii anunţă că protestul s-a extins la unităţin fiscale din ţară, iar în 22 august este programată o grevă de avertisment.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
 
CITEȘTE ȘI Purtătorul de cuvânt al Guvernului, despre protestul spontan al angajaţilor Ministerului Finanţelor: Eu am să încerc să privesc protestul la televizor

UPDATE - Blocul Naţional Sindical informează că protestele spontane se extind şi la alte unităţi fiscale din ţară.

S-au alăturat manifestării Trezoreria Râmnicu-Vâlcea, dar şi mai multe unităţi fiscale din ţară - Craiova, Vâlcea, Gorj, Brăila, Buzău, Mehedinţi.

”Federaţia Sindicatelor din Administraţia Fiscală “Solidaritatea”, afiliată la Blocul Naţional Sindical, anunţă o grevă de avertisment a angajaţilor din Administraţia Fiscală în data de 22 august 2023”, aun mai transmis sindicaliştii.

Aceştia precizează că protestul de joi este spontan, aşadar nu există un calendar al acestuia.

UPDATE - Preşedintele Alianţei Naţionale a Sindicatelor Bugetarilor SED LEX, Vasile Marica, a declarat, într-o intervenţie telefonică la Digi 24, că protestul angajaţilor din Ministerul Finanţelor este ”negestionabil de către sindicate la ora actuală”.

Marica a precizat că sindicatele din sistemul bugetar aveau de gând să organizeze un protest, în 22 august, dar că oamenii sunt ”foarte nemulţumiţi” şi au început să protesteze spontan. El a arătat că în urmă cu o lună sindicaliştii au avut primele discuţii cu ministrul Finanţelor Publice, Marcel Boloş.
 
”Am anunţat Guvernul, premierul, am anunţat ministrul Finanţelor, pe toată lumea că există şansa şi posibilitatea să apară acţiuni de protest necontrolate pentru că dânşii, fără să discute cu nimeni, vor cu orice preţ să desfiinţeze posturi şi nu este o reformă. (...) Avem şi noi un rol în apărarea statului. Nu numai politicienii, şi oamenii sunt nemulţumiţi de toate deciziile astea luate în ani de zile. S-au acumulat foarte multe frustrări, mai ales în zona Ministerului Finanţelor, care este un minister de sinteză şi nimeni nu a făcut ce trebuie pentru acest minister. Am cerut o grilă separată pentru Ministerul Finanţelor în legea salarizării. Nimeni nu a făcut nimic şi ne-am trezit cu un protest spontan. Noi nu putem să intervenim în acţiunile de protest ale colegilor noştri”, a afirmat Vasile Marica.
 
El a susţinut că protestul este ”pentru o acumulare foarte mare de energii negative la nivelul Ministerului Finanţelor datorită faptului că nimeni nu a ascultat salariaţii niciodată”.
 
 
Întrebat care este media salariului în Ministerul Finanţelor Publice, liderul sindical a răspuns că salariul mediu net este de 6.000 de lei. Conform lui Marica, aproximativ 12% dintre angajaţii din acest minister au salarii de peste 10.000 de lei.
 
ŞTIREA INIŢIALĂ - Angajaţii din Ministerul Finanţelor Publice au declanşat, joi, un protest spontan, ei întrerupând lucrul şi ieşind pe holurile instituţiei.
 
„Este un protest spontan, motivele sunt legate de unele prevederi ale proiectului de ordonanţă privind măsuri fiscale, de legea salarizării, dar sunt şi motive mai vechi, legate de drepturile salariale şi condiţiile de muncă ale angajaţilor din acest sistem. Sunt probleme nerezolvate de ani de zile. Sunt angajaţi care au aceeaşi funcţie, aceleaşi sarcini, fac aceleaşi activităţi, dar sunt plătiţi diferit”, a declarat, pentru News.ro, preşedintele sindicatului Meridian al angajaţilor din Finanţe, Negoiţă Voinea.
 
FOTO: Facebook
FOTO: Facebook
 
El a precizat că la protest participă, deocamdată, doar angajaţi ai Ministerului de Finanţe, însă nu este exclus ca acţiunile de protest să se extindă şi la structurile din teritoriu ale Ministerului Finanţelor Publice.
 
„Nu ştim ce va fi. Probabil că de mâine acţiuni similare vor fi şi în teritoriu”, a precizat Negoiţă Voinea.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.