Procurorii Parchetului de pe lângăTribunalul Bucureşti au deschis dosar penal in rem pentru ucidere din culpă în urma incendiului de la Institutul ”Matei Balş” din Capitală, soldat cu moartea a patru pacienţi. Primele audiate sunt patru assitente care lucrau la parterul clădirii, unde se află saloanele în care a izbucnit incendiul.
UPDATE - Primele audiate sunt 4 asistente medicale care se aflau la parterul clădirii în care a izbucnit incendiul şi care îngrijeau inclusiv pacienţii din saloanele afectate de incendiu.
Criminaliştii împreună cu pompierii verifică saloanele de la parter, în special instalaţiile electrice.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Vor fi audiaţi şi pacienţi, prin Skype.
ŞTIREA INIŢIALĂ - Atât procurorii, cât şi poliţişti de la Serviciul Omoruri din Poliţa Capitalei se află la faţa locului.
De asemenea, la Institutul ”Matei Balş” se află şi specialişti ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, pentru a determina cauza izbucnirii incendiului.
Un incendiu a izbucnit vineri dimineaţă la Instititutul ”Matei Balş” din Capitală, unde sunt trataţi pacienţi cu COVID, despre care fostul manager Adrian Streinu-Cercel declară că erau în stare medie spre severă din punct de vedere al gravităţii şi care aveau nevoie de oxigen suplimentar. Patru pacienţi au murit, trei fiind deja găsiţi carbonizaţi de echipele de intervenţie, iar o a patra persoană nu a răspuns manevrelor de resuscitare.
Patru saloane au ars, însă toată clădirea a fost afectată de fum, conform ministrului de Interne Lucian Bode.
102 pacienţi sunt transferaţi la Spitalele Sf. Ioan şi Pantelimon şi la alte pavilioane ale unităţii medicale. Conform secretarului de stat în MAI Raed Arafat, incendiul a fost lichidat.
Pentru moment, nu se cunoaşte cauza incendiului.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.