Nouăsprezece localităţi din judeţele Argeş, Bacău, Buzău, Galaţi, Hunedoara, Neamţ, Vâlcea şi Vrancea au fost afectate de ploile abundente. Judeţul Galaţi este cel mai afectat, patru persoane decedând. Şapte localităţi din judeţele Argeş, Bacău, Galaţi, Iaşi, Neamţ, Vaslui au fost afectate de ploile abundente, fiind salvate 95 de persoane. .Un elicopter Black Hawk al IGAv a fost direcţionat spre judeţul Galaţi, pentru survol şi pentru misiuni de căutare-salvare. Premierul Marcel Ciolacu şi şeful DSU Raed Arafat, aşteptaţi în judeţul Galaţi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”Urmare a manifestării fenomenelor hidrometeorologice, în ultimele 24 de ore s-au înregistrat efecte în 19 localităţi din 8 judeţe (AG, BC, BZ, GL, HD, NT, VL şi VN), unde s-a intervenit pentru salvarea a peste 40 persoane (judeţul Galaţi), pentru evacuarea apei din 14 case, 25 curţi, 5 beciuri, 11 subsoluri de bloc, 5 străzi, 2 instituţii publice, 2 operatori economici. Totodată, echipajele au acţionat şi pentru degajarea a 29 de copaci doborâţi de vânt şi 1 stâlp căzut pe carosabil. În urma acestor evenimente, 8 autoturisme au fost avariate”, transmite IGSU.
 
În judeţul Galaţi, în urma cantităţilor mari de precipitaţii căzute, în localităţile Pechea şi Griviţa s-a produs o viitură şi pompierii au intervenit pentru salvarea şi evacuarea a peste 40 persoane din locuinţe, surprinse de volumul mare de apă. Două persoane au fost găsite decedate, în localităţile Pechea şi Drăguşeni
 
Circulaţia rutieră a fost temporar blocată din cauza aluviunilor şi a copacilor căzuţi pe carosabil pe 1 drum naţional (DN 7/VL) şi pe 1 drum judeţean (DJ 203C/BZ) şi este blocată pe 1 drum judeţean (DJ 159/NT) din cauza aluviunilor de pe carosabil. 
 
În continuare se intervine în localităţi din judeţul Galaţi cu bărcile pneumatice pentru evacuarea mai multor persoane surprinse ca urmare a inundaţiilor produse.
 
 
Intervenţie la Pechea (judeţul Galaţi)
 
Pentru gestionarea situaţiilor înregistrate, la nivel central au fost întreprinse următoarele măsuri: monitorizarea şi coordonarea situaţiei din teren prin structura de specialitate a Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, care este în permanentă legătură cu celelalte instituţii reprezentate în Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă. ; realizarea manevrei de forţe şi mijloace la nivelul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă prin suplimentarea în judeţul Galaţi cu 5 bărci din judeţele Brăila, Buzău, Tulcea şi Vrancea pentru căutarea şi salvarea persoanelor surprinse de viitură.
 
Totodată, în urmă cu scurt timp, tot pentru judeţul Galaţi, a fost suplimentat dispozitivul cu alte 4 bărci din judeţele Vaslui, Ialomiţa, Bacău şi Buzău.
 
 
 
De asemenea, la nivel teritorial au fost întreprinse următoarele măsuri: transmiterea prognozelor, avertizărilor, înştiinţărilor şi informărilor, privind producerea fenomenelor meteorologice/hidrometeorologice periculoase către autorităţile competente, în vederea dispunerii măsurilor specifice care se impun;menţinerea în stare de operativitate a tuturor categoriilor de mijloace şi echipamente pentru asigurarea acţiunilor de răspuns, astfel încât, la ordin, manevra de forţe şi mijloace să se realizeze în cel mai scurt timp;  instituirea permanenţei la nivelul autorităţilor locale din zonele aflate sub avertizare de fenomene hidrometeorologice periculoase; activarea grupei operative la nivelul a 9 judeţe (Bacău, Botoşani, Buzău, Galaţi, Iaşi, Neamţ, Suceava, Vrancea şi Vaslui;  emiterea a 6 mesaje de informare a populaţiei prin sistemul RO-ALERT în contextul avertizărilor hidrometeorologice la nivelul a 5 judeţe (Argeş, Bacău, Galaţi, Neamţ şi Vaslui) şi a 4 mesaje prin sistemul CRAWL-TVR la nivelul a 4 judeţe (Bacău, Galaţi, Neamţ şi Vaslui);  ✓ creşterea capacităţii operaţionale la nivelul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Galaţi, precum şi creşterea capacităţii operaţionale la nivelul Detaşamentului de Pompieri Bacău din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Bacău.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.