Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a anunţat, marţi seară, că Guvernul a aprobat o OUG privind punerea în aplicare a certificatului digital privind COVID. Certificatele de vaccinare vor fi valabile până la 1 iulie 2022.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

UPDATE: ”Potrivit actului normativ, certificatele se eliberează de către Ministerul Sănătăţii, prin Sistemul informatic integrat de emitere şi verificare a certificatelor digitale ale UE privind COVID-19 (SII-CDC), şi pot fi obţinute de pe portalul https://certificat-covid.gov.ro, unic punct de eliberare al acestora. Pentru certificatele de vaccinare şi vindecare, solicitarea de eliberare prin portal trebuie realizată de către solicitant cu cel puţin 5 zile lucrătoare înainte de momentul utilizării certificatului, iar pentru certificatele de testare solicitarea se realizează după efectuarea testului, dar cu cel puţin 12 sau 48 de ore înainte de momentul utilizării certificatului, în funcţie de tipul de test efectuat”, a transmis Ministerul Sănătăţii. 

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Sursa citată a precizat că, în cazul în care o persoană solicită eliberarea certificatului doar în format letric, aceasta se poate adresa primăriei în raza căreia îşi are domiciliul, direcţiei de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti sau serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor competent teritorial.

Pentru verificarea autenticităţii, valabilităţii şi integrităţii certificatelor, autorităţile publice vor scana codul QR de pe certificat prin intermediul aplicaţiei mobile CoronaScan.
 
Pentru validarea identităţii solicitantului de certificate digitale sunt necesare următoarele date, în funcţie de tipul de certificat solicitat:
 
Certificat de vaccinare
• pentru persoanele care s-au identificat la vaccinare prin codul numeric personal: nume, prenume, codul numeric personal, seria şi numărul actului de identitate, luna când a fost efectuată oricare dintre dozele de vaccin, denumirea vaccinului administrat, judeţul/ţara în care s-a efectuat vaccinarea;
• pentru persoanele care s-au identificat la vaccinare cu act de identitate emis de alt stat decât România sau paşaport: nume, prenume, numărul actului de identitate/paşaportului, cetăţenie, luna când a fost efectuată oricare dintre dozele de vaccin, denumirea vaccinului administrat, judeţul/ţara în care s-a efectuat vaccinarea.
 
Certificatele de testare
• pentru persoanele care s-au identificat la testare prin codul numeric personal: nume, prenume, codul numeric personal, seria şi numărul actului de identitate, luna efectuării testului al cărui rezultat este negativ la testul pentru SARS-CoV-2, judeţul în care s-a efectuat testarea;
• pentru persoanele care s-au identificat la testare cu act de identitate emis de alt stat decât România sau paşaport: nume, prenume, numărul paşaportului/actul de identitate, cetăţenie, luna efectuării testului al cărui rezultat este negativ la testul pentru SARS-CoV-2, judeţul în care s-a efectuat testarea.
 
Certificat de vindecare
• pentru persoanele care s-au identificat la testare prin codul numeric personal: nume, prenume, codul numeric personal, seria şi numărul actului de identitate, luna efectuării primului test al cărui rezultat este pozitiv la testul pentru SARS-CoV-2, judeţul în care s-a efectuat testarea;
• pentru persoanele care s-au identificat la testare cu act de identitate emis de alt stat decât România sau paşaport: nume, prenume, numărul actului de identitate/paşaportului, cetăţenie, luna efectuării primului test al cărui rezultat este pozitiv la testul pentru SARS-CoV-2, judeţul în care s-a efectuat testarea.
 
Pentru eliberarea certificatelor în cazul minorilor cu vârsta sub 14 ani se vor solicita, în funcţie de tipul de certificat solicitat, datele menţionate, cu excepţia seriei şi numărului actului de identitate, precum şi completarea numelui şi prenumelui persoanei care exercită autoritatea părintească asupra minorului, conform legii, şi confirmarea faptului că există acordul acesteia pentru eliberarea certificatului solicitat.

ŞTIRE INIŢIALĂ: ”Astăzi, în şedinţa de Guvern, Ministerul Sănătăţii a propus şi au fost aprobate două proiecte de OUG. Una este OUG pentru punerea în aplicare a cardului europan pentru eliberarea, verificarea şi acceptarea certificatului digital privind COVID, cu scopul de a facilita libera circulaţie  pe durata pandemiei”, a anunţat Mihăilă, la finalul şedinţei de Guvern. 

Ministrul a explicat că, prin acest act normativ se reglementează cadrul legal pentru eliberarea certificatului digital, din 1 iulie, pentru călătorii în Uniunea Europeană.

Certificatele de vaccinare vor fi valabile până la 1 iulie 2022. Testul rapid va avea o valabilitate de 24 de ore, iar cel PCR 72 de ore. Certiicatele de vindecare au o valabilitate de 180 de zile de la data primului rezultat pozitiv.

Certificatele vor putea fi descărcate în format digital, iar pentru cei care nu au acces, primăriile sau DSP-urile vor asista cetăţenii pentru a le tipări. 

Ministrul a explicat că cei care doresc să călătorească ar trebui să genereze certificatele cu cel putin cinci zile înainte, întrucât, dacă apar probleme, timpul estimat de rezolvare a acestora este estimat la 4 zile. 

Ioana Mihăilă a explicat că Poliţia de Frontieră va avea o aplicaţie, pe dispozitivele de serviciu, prin care se va face verificarea QR codurilor generate pentru ase putea călători. 


 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.