Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, a anunţat că 45% din centrele de vaccinare au activitate medie şi scăzută, ceea ce înseamnă că vaccinează sub 50% din capacitatea fluxului, şi a solicitat direcţiilor de sănătate publică să reevalueze activitatea acestor centre. "Sunt foarte puţine centre care au activitate scăzută, adică într-un judeţ sunt circa unu sau două sau centre care au activitate mică, sunt centre foarte mici. Restul, circa 30% sunt centre care au activitate medie şi tocmai de aceea ne dorim optimizarea activităţii”, a explicat el.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
"Aş vrea să vă spun că am făcut o evaluare cu ajutorul colegilor din CNCAV a activităţii şi eficienţei centrelor de vaccinare, din cele 1.499 de fluxuri, adică peste 996 de centre de vaccinare, 45% din aceste centre au activitate medie şi scăzută, însemnând că vaccinează sub 50% din capacitatea fluxului”, a declarat Valeriu Gheorghiţă, marţi, într-o conferinţă de presă.
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
El a precizat că a cerut direcţiilor de sănătate publică să reevalueze activitatea acestor centre de vaccinare. 
 
"Ca atare, pentru a optimiza activitatea centrelor de vaccinare, ieri am transmis către toate direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti o adresă prin care rog reevaluarea activităţii centrelor de vaccinare cu mai multe propuneri, pe de o parte fie de reducere a programului de lucru în acele centre şi constituire de echipe mobile care să vaccineze, fie în activităţile de vaccinare door to door, din uşă în uşă, în mod deosebit în mediul rural sau alte tipuri de activităţi de vaccinare ce presupun deplasarea unor echipe mobile sau în anumite centre care nu mai au adresabilitate chiar sistarea temporară a activităţii acestora, tocmai pentru a fi eficienţi în ceea ce priveşte persoanele vaccinate, respectiv costuri”, a explicat Valeriu Gheorghiţă.
 
El a menţionat că niciunul dintre aceste centre nu se va închide, unele dintre acestea se vor reloca în privinţa sediului, iar la celelalte va fi redus programul de lucru şi personalul va face parte din echipe mobile.
 
"În marea lor majoritate niciunul nu se va închide, ieri am avut o şedinţă cu Direcţiile de Sănătate Publică, foarte puţine centre se vor reloca, ca şi sediu, iar în celelalte se reduce deja programul de lucru şi personalul vaccinator este mobilizat în echipe mobile şi au activităţi zilnice în localităţile, în mod deosebit din rural”, a explicat el.
 
Gheorghiţă a explicat că, în ceea ce priveşte cele cu activitate medie, ele vaccinează între 25 şi 50 de persoane zilnic, ceea ce înseamnă mai puţin de jumătate din capacitatea de 100 de persoane pe flux, iar în centrele cu activitate scăzută se vaccinează mai puţin de 25 de persoane pe zi.
 
"Sunt foarte puţine centre care au activitate scăzută, adică într-un judeţ sunt circa unu sau două sau centre care au activitate mică, sunt centre foarte mici. Restul, circa 30% sunt centre care au activitate medie şi tocmai de aceea ne dorim optimizarea activităţii”, a explicat medicul.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.