Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, anunţă că a fost semnat contractul pentru pasajul de la Drajna peste DN 3A Lehliu-Feteşti şi magistrala de cale ferată Bucureşti-Constanţa. "Astfel, vom scăpa de cozile la trecerea la nivel cu calea ferată şi timpii mari de aşteptare pe relaţia Slobozia - autostrada A2 - Călăraşi", afirmă el. Valoarea contractului este de peste 98 de milioane de lei fără TVA.
UPDATE - "Miercuri, 17.02.2021, CNAIR a semnat contractul „Proiectare şi Execuţie Pasaj denivelat superior DN 21, km 105+500", cu S.C. Arcada Company S.A. Valoarea contractului este de 98.120.978,01 lei fără TVA", au precizat reprezentanţii Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
Traseul are o lungime de 2.739 metri, din care pasaj denivelat 305 metri.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Sursa de finanţare a proiectului o reprezintă fondurile europene nerambursabile.
Perioada de garanţie a lucrărilor este de 60 de luni.
ŞTIREA INIŢIALĂ - "Încă o veste bună: astăzi s-a semnat contractul pentru pasajul de la Drajna peste DN3A Lehliu-Feteşti şi magistrala de cale ferată Bucureşti-Constanţa. Astfel, vom scăpa de cozile la trecerea la nivel cu calea ferată şi timpii mari de aşteptare pe relaţia Slobozia - autostrada A2 - Călăraşi", a anunţat Cătălin Drulă, pe Facebook.
El a menţionat că proiectul are o lungime de 2,7 kilometri pe traseu nou, dintre care pasajul propriu-zis are o lungime de aproximativ 300 de metri.
Termenul contractual este de 6 luni pentru proiectare şi încă 18 luni pentru execuţie, "dar avem promisiunea constructorului că va face toate eforturile pentru a finaliza în avans faţă de termen", a afirmat Drulă.
În luna mai 2020, ministrul Transporturilor de atunci, Lucian Bode, a anunţat că doreşte introducerea pe ordinea de zi a unui proiect privind realizarea unui pasaj în zona Drajna din judeţul Călăraşi.
"După ani de aşteptări astăzi facem un pas important înainte în eliminarea blocajelor înregistrate într-unul din cele mai aglomerate noduri rutiere din România. Noi vom amenaja un pasaj rutier de-a lungul DN 21 peste calea ferată Bucureşti - Constanţa şi peste intersecţia DN 3A. În fundamentarea necesităţii implementării acestui obiectiv, am ţinut cont de media zilnică anuală înregistrată în prezent, respectiv 11.300 de vehicule pe zi, cu menţiunea că în desfăşurarea traficului configuraţia actuală a infrastructurii se înregistrează un timp de aşteptare de 30-45-60 de minute mai cu seamă în sezonul estival.”, a explicat, la acel moment, Lucian Bode.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.