Compania Naţională Poşta Română a anunţat marţi că, în luna ianuarie, distribuirea pensiilor se va decala cu două zile, din cauză că banii pentru drepturile sociale vor fi viraţi în conturile companiei începând cu 4 ianuarie. Astfel, pensiile vor fi livrate la domiciliu în perioada 6-17 ianuarie 2022 şi la ghişeele subunităţilor poştale până în 19 ianuarie 2022. Ministrul Muncii, Marius Budăi, anunţă, marţi seară, că a discutat cu directorul adjunct al Poştei Române, astfel încât pensiile să fie plătite până în 15 ianuarie.
”Compania Naţională Poşta Română informează că, în luna ianuarie, distribuirea pensiilor se va decala cu două zile. Acest lucru se explică prin faptul că banii pentru drepturile sociale vor fi viraţi în conturile Poştei Române începând cu 4 ianuarie, aşa cum se întâmplă la fiecare început de an”, anunţă compania.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Într-o lună obişnuită, Poşta Română primeşte prima parte a banilor de pensii cu trei zile înainte de prima zi lucrătoare a lunii în care pensiile sunt livrate, precizează compania de stat.
”Partenerii noştri de la Casa Naţională de Pensii Publice vor vira contravaloarea drepturilor de protecţie socială, în conturile Poştei Române, cu o decalare de câteva zile, ca la orice început de an. Transformarea acestora în cash şi distribuirea în genţile fiecărui factor poştal durează aproximativ trei zile”, mai arată compania.
Astfel, calendarul de achitare a pensiilor din sistemul public de pensii (pensii de asigurări sociale de stat, agricultori, veterani de război, văduve şi văduve de război, IOVR) va fi următorul:
- la domiciliu: în perioada 6 – 17 ianuarie 2022;
- la ghişeele subunităţilor poştale: până în data de 19 ianuarie 2022.
“Salariaţii Poştei Române vor lucra la capacitate maximă pentru a face posibilă distribuirea pensiilor într-un timp cât mai scurt, având în vedere situaţia specială în care ne aflăm în luna ianurie, ca urmare a închiderii de an din instituţiile statului. Este o situaţie excepţională şi subliniem faptul că Poşta Română îşi respectă, intotdeauna, angajamentul asumat în conformitate cu convenţia încheiată cu Casa Naţională de Pensii Publice”, a declarat Valentin Ştefan, directorul general al Poştei Române.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.