Alte 11 decese ale unor persoane infectate cu coronavirus au fost anunţate, vineri după-amiază, astfel că bilanţul se ridică acum la 133. Anterior, au fost consemnate alte două decese provocate de coronavirus, o asistentă medicală din Constanţa care fusese în vacanţă, în Turcia şi un bărbat de 61 de ani, care fusese transferat la Spitalul ”Victor Babeş” din Capitală de la Spitalul Militar. Alte 445 de noi cazuri de coronavirus au fost confirmate, iar bilanţul îmbolnăvirilor a ajuns la 3.183, Suceava şi Bucureştiul având cei mai mulţi bolnavi, aproape jumătate din total. Pe poziţia a treia se află judeţul Neamţ, cu 150 de cazuri. 283 de persoane au fost vindecate şi externate. 83 de pacienţi sunt internaţi la ATI.
UPDATE - Grupul de Comunicare Strategică a anunţat, vineri seară, încă 11 decese ale unor persoane infectate cu coronavirus, cinci dintre pacienţi fiind din Suceava, doi din Ialomiţa, doi din Bistriţa-Năsăud, unul din Sibiu şi unul din Galaţi.
Potrivit autorităţilor, cea mai tânără persoană avea 27 de ani, iar cea mai în vârstă 77 de ani. Este vorba despre opt bărbaţi şi trei femei. În cazul a şase dintre pacienţi nu se cunoaşte să fi avut alte afecţiuni medicale.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Bărbatul de 27 de ani, din Sibiu, care nu avea afeciuni asociate, a fost găsit mort în casă.
Un bărbat de 58 de ani din Suceava avea diabet zaharat tip II şi infarct miocardic în antecedente, iar o femeie de 62 de ani din Ialomiţa suferea de diabet zaharat tip II, HTA şi afecţiuni renale.
Un bărbat de 66 de ani din Bistriţa-Năsăud avea leucemie limfatica Cronică std III, Diabet zaharat tip II, HTA std II, un alt bărbat din Bistriţa-Năsăud suferea de diabet zaharat, insulinodependent, iar un bărbat din Galaţi, de 61 de ani, avea diabet zaharat tip II, HTA, boală hepatică cronică.
UPDATE - Grupul de Comunicare Strategică a anunţat că al 119-lea deces este al unei femei de 69 de ani, din judeţul Hunedoara, care a fost internată în Spitalul Municipal Hunedoara - Secţia Pneumoftiziologie în 29 martie, fiind confirmată cu coronavirus în 2 aprilie. Ea a murit vineri, 3 aprilie.
UPDATE - O femeie de 54 ani, din judeţul Constanţa, asistentă medicală, a decedat la Spitalul de boli Infecţioase Constanţa.
ŞTIREA INIŢIALĂ - ”Până astăzi, 3 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 3.183 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 283 au fost declarate vindecate şi externate din unităţi spitaliceşti: 126 la Bucureşti, 58 la Timiş, 34 la Iaşi, 5 la Caraş-Severin, 6 la Prahova, 16 la Constanţa, 8 la Dolj, 8 la Cluj, 7 la Braşov, 5 la Galaţi, 2 din Bihor, 2 Argeş, 2 la Arad, 1 la Brăila, 1 la Mureş, 1 la Neamţ, 1 la Alba. Diferenţele de cifre faţă de ziua anterioară referitoare la persoanele vindecate din judeţele Caraş-Severin şi Prahova sunt din cauza faptului că unităţi spitaliceşti din aceste judeţe au rectificat datele comunicate anterior”, anunţă Grupul de Comunicare Strategică.
Totodată, până acum, 116 persoane diagnosticate cu infecţie cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, Bucureşti, Iaşi, Suceava, Arad, Bacău, Timiş, Cluj, Neamţ, Hunedoara, Constanţa, Satu Mare, Sibiu, Ialomiţa, Bistriţa-Năsăud, Covasna, Dâmboviţa, Vrancea, Galaţi, Caraş-Severin şi Mureş, au decedat.
De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 445 noi cazuri de îmbolnăvire.
Cele mai multe cazuri de îmbolnăvire sunt în Suceava - 866 şi în Bucureşti - 544. Pe locul al treilea se situează judeţul Neamţ, cu 150 de cazuri, în condiţiile în care cu o zi în urmă avea 107.. Timiş are 126 de cazuri ce coronavirus, Braşov - 124, Constanţa 117, Arad - 110, Hunedoara - 108. Restul judeţelor au sub 100 de cazuri, Harghita, care la raportarea precedentă nu avea niciun caz, are acum o persoană diagnosticată cu coronavirus. Judeţe cu cazuri puţine sunt Tulcea - 6 şi Sălaj - 7.
La ATI, în acest moment, sunt internaţi 83 de pacienţi.
Pe teritoriul României, în carantină instituţionalizată sunt 13.531 de persoane. Alte 114.646 de persoane sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală.
Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 31.657 de teste.
În ceea ce priveşte situaţia cetăţenilor români aflaţi în alte state, potrivit informaţiilor obţinute de misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate, până în prezent, 221 de cetăţeni români au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu COVID-19 (coronavirus): 129 în Spania, 57 în Italia, 14 în Franţa, 8 în Germania, 4 în Marea Britanie, 2 în Namibia, 2 în Indonezia şi câte unul în Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Belgia şi SUA. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) şi până la acest moment, 25 de cetăţeni români aflaţi în străinătate, 9 în Italia, 6 în Franţa, 4 în Marea Britanie, 5 în Spania şi unul în Germania, au decedat.
Prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite, până în prezent, 285 de dosare penale, pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.
Totodată, în ultimele 24 de ore, Poliţia şi Jandarmeria au aplicat, în acelaşi interval de timp, 744 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea măsurilor de izolare/carantină.
Poliţiştii au depistat, în acelaşi interval de 24 de ore, 9.143 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestora le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 11.090.347 de lei.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.