Una dintre cele două persoane din România diagnosticate cu tulpina africană a noului coronavirus este fosta jurnalistă Liana Alexandru, care relatează vineri, într-o postare pe Facebook, cum a ajuns să fie diagnosticată şi câte încurcături şi piedici birocratice a avut de întâmpinat până la diagnosticare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”În dimineaţa asta, un angajat DSP mi-a telefonat iar să facă o altă anchetă epidemiologică, pentru că, în cazul meu, a fost depistată tulpina B1351. Tulpina sud-africană. Am fost contact direct al soţului meu care a făcut o formă cu spitalizare de o săptămână. Nu ştie de unde a luat virusul. Toţi suntem acum bine. Eu n-am avut, dar dacă aveţi posibilitatea, vaccinaţi-vă. Măcar aici, statul acesta împiedicat nu a dat greş”, scrie Liana ALexandru la finalul unui text în care a povestit toate dificultăţile întâmpinate.

”Eram în a 13-a zi de carantină când am făcut febră. Având un sindrom genetic descoperit în pandemie, am stat toată perioada cu sabia lui Damocles deasupra capului şi mă bucuram că voi ieşi teafără din încercarea asta. În primele zile de carantină, eu şi copilul avusesem un pic roşu-n gât, eu, un uşor disconfort digestiv, iar copilul, nişte dureri musculare. Atât. Fără vreo nevoie de tratament. Bănuiam că am făcut amândouă o formă aproape asimptomatică şi aveam de gând să ne testăm mai târziu anticorpii. Dar, în a 13-a zi, m-a cuprins încă de dimineaţă o stare de oboseală care s-a transformat după-amiază în febră, mialgii şi dureri în gât. Aveam în casă câteva teste rapide pentru astfel de suspiciuni, care ieşiseră mereu negative. De data asta, testul a ieşit pozitiv”, a afirmat jurnalista.

Ea a continuat: ”Prima dată, am luat legătura cu medicul curant şi cu medicul de familie ca să mă sfătuiesc ce pot să iau, paracetamolul fiind exclus în cazul meu. Apoi, am sunat la Ambulanţă. Am cerut testare şi pentru mine şi pentru copil, convinsă că era imposibil ca fetiţa să nu fi luat virusul.

Salvarea a venit a doua zi, cu doi ambulanţieri, un el şi o ea foarte tineri. M-am uitat la aceşti păzitori albi, voiajori prin focare domestice de Covid, şi am sperat ca măcar ei să fie vaccinaţi. Sistemul, complicat în mod inutil, îi supraexpune pe aceşti oameni. Îi transformă din salvatori în posibile victime, punându-i ca pe nişte conţopişti să stea-n picioare ori pe la mesele bolnavilor în interioare infectate, completând acte peste acte şi peste acorduri, fără ca, la final, să le poată oferi pacienţilor dovada testului şi fără ca bolnavii să aibă vreo legătură cu propria probă. Situaţia asta e nefericită şi absurdă de ambele părţi, nu-i de mirare că ambulanţierului meu i-a sărit ţandăra când l-am întrebat ce fac dacă se încurcă probele. Mi-a zis că aşa ceva nu se poate întâmpla. Ei bine, s-a-ntâmplat.
La DSP, voluntarii făcuseră o procedură specială pentru cei care nu-şi primiseră rezultatul. Erau cazuri nenumărate şi oamenii sunau înnebuniţi că nu ştiau dacă sunt infectaţi sau nu. Unora le treceau simptomele şi rezultatele tot nu veneau. Altora le veneau rezultatele lor, dar ale copiilor sau ale altor membri ai familiei testaţi la aceeaşi dată, la aceeaşi oră, în acelaşi loc, nu. Explicaţia e că problele se pun la grămadă în saci, se iau cu mâna din grămadă şi se trimit care încotro, la laboratoare de stat sau private. Nu ştii ca pacient unde-ţi ajunge proba, aştepţi să primeşti un sms. Dar dacă în acest lanţ uman, un singur om comite o eroare, greşeşte o cifră, o literă sau orice fel de semn, poţi aştepta rezultatul mult şi bine, DSP e nevoit să facă o anchetă.
Când ambulanţierul meu a aflat că avusesem de-a face cu astfel de încurcături ca voluntar DSP, mi-a spus iritat: “Care DSP? Care nu răspunde cu orele la telefon?” Apoi, m-a întrebat ce simptome are copilul. “Se simte bine acum”, i-am spus. “Păi, şi dac-aţi lucrat la DSP, mi-a replicat el deontologic, nu ştiaţi că nu testăm fără simptome?’’ Aveam să aflu că şi copilul era pozitiv. Dar, am aflat asta după ce, la rândul meu, am făcut o investigaţie, mai întâi pe cont propriu, apoi cu ajutorul voluntarilor de la Direcţia de Sănătate Publică.
A doua zi pe seară a venit un rezultat. Am primit un email de la o adresă medicală, am deschis şi am citit mare în buletinul de analize: POZITIV. În stânga, erau un nume de bărbat şi un cod numeric al unui cetăţean născut în anii ‘50. Prenumele era SEAN, iar numele era cât se poate de românesc, o combinaţie stranie şi neverosimilă. Nu aveam, deci, rezultatul meu ori al copilului. Primisem, în schimb, buletinul unui domn cu nume ciudat care nu ştia că e infectat şi care ar fi putut să fie, ca şi mine, în posesia unor rezultate ce nu-i aparţineau”.
 
Urmează o relatare a modului în care a încercat să-l identifice pe cel căruia îi aparţinea buletinul de analize şi apoi anunţul referitor la infectarea cu tulpina africană a noului coronavirus.

MedLife a anunţat vineri dimineaţă că a identificat primele două cazuri de infectare cu tulpina sud-africană a coronavirusului în România, fiind vorba despre probe provenite de la pacient din Bucureşti şi de la unul din Piteşti. Totodată, au fost găsite încă 72 de cazuri de infectare cu tulpina britanică. INSP a precizat că, în ceea ce priveşte tulpina sud-africană, este vorba despre o femeie din Bucureşti, caz care provine dintr-un focar familial, şi de un cetăţean turc care s-a infectat în Argeş, dar pentru care nu se poate preciza sursa infectării.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.