Sute de oameni au participat, duminică, la slujba susţinută în aer liber de către preoţii de la Catedrala Mitropolitană din Cluj Napoca, enoriaşii formând cozi în faţa preoţilor pentru a primi împărtăşania, care s-a făcut ignorând regulile de igienă, cu aceeaşi linguriţă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
 

Oamenii de toate vârstele – de la părinţi cu copii în braţe, până la bătrâni – au participat duminică la serviciul religios care a avut loc la Catedrala din Cluj Napoca, iar la finalul slujbei credincioşii s-au aşezat la coadă, în faţa preoţilor, pentru a primi împărtăşania. Vinul a fost oferit de către preoţi enoriaşilor folosind aceeaşi linguriţă.
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a criticat ceea ce s-a întâmplat la slujba de la catedrala din Cluj Napoca. 
„Aşa-zisele recomandări cu caracter obligatoriu de aseară date de domnul Vela au făcut ca în centrul Clujului astăzi sute de pensionari să se împărtăşească cu aceeaşi linguriţă, într-o slujbă care se desfăşura nestingherit ca şi cum nu am fi în plină criză epidemică” a afirmat Ungureanu într-o conferinţă de presă. 
El a precizat că ar fi fost „util” ca pe canalele de comunicare publică actori precum Alexandru Arşinel sau Florin Piersic să transmită mesaje prin care „care să vorbească pe limba pensionarilor despre această criză” pentru a-i convinge pe aceştia să rămână în case.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.