Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, luni, că nu ştie dacă rata infracţionalităţii va creşte ca urmare a efectelor legii privind recursul compensatoriu, dar şi-a exprimat speranţa ca acest lucru să nu se întâmple. Ministrul a precizat, de asemenea, că pentru foştii deţinuţi care şi-au executat pedepsele în condiţii necorespunzătoare şi care nu mai pot beneficia de recursul compensatoriu vor exista despăgubiri.
”Unii au efectuat pedepsele, sunt acasă şi atunci, pentru fosta detenţie în condiţii necorespunzătoare, Curtea Europeană a reunit cauzele, le-a suspendat, a dat hotărârea pilot şi aşteaptă de la noi foaia de parcurs, care într-un timp scurt o vom prezenta şi veţi vedea care măsuri au fost - recuperator, compensator de 6 zile la 30 -, dar cei care au cauzele pe rol, care au părăsit penitenciarul, care au executat pedeapsa în condiţii necorespunzătoare au dreptul la despăgubiri, chiar dacă vrem, chiar dacă nu vrem noi, aşa spune decizia pilot şi Curtea Europeană şi noi trebuie s-o respectăm”, a declarat Tudorel Toader.
Întrebat dacă, în urma aplicării legii privind recursul compensatoriu se aştepată la o creştetere a ratei infracţionalităţii, ministrul Justiţiei a replicat că ”dinamica infracţionalităţii este într-o continuă schimbare”.
El a spus însă că direcţiile de probaţiune au luat măsuri suplimentare pentru supravegherea celor eliberaţi în condiţiile acestei legi privind recursul compensatoriu.
”Vă dau un exemplu: dacă ai un deţinut care avea şase ani de executat şi a executat efectiv cinci ani, el are beneficiu de un an. Acuma, dacă a stat cinci ani efectiv în penitenciar, ce învăţăminte a avut de tras de pe urma pedepsei sigur au fost trase, cu bunele şi cu relele lor”, a completat Tudorel Toader.
”Nu ştiu, vom vedea, sper să nu existe o dinamică să spunem crescândă a ratei criminalităţii”, a mai spus ministrul Justiţiei.
Toader a precizat că, înainte de intrarea în vigoare a legii, a discutat, la sediul ministerului, cu toţi directorii direcţiilor de probaţiune: ”Am discutat la Bucureşti, la MJ, toate dificultăţile pe care le întâmpină în activitatea dânşilor, toate măsurile pe care trebuie să le luăm, şi le vom lua, pentru îmbunătăţirea activităţii. Cu siguranţă, dânşii, în faţa acestor eliberări, fac o prioritizare a măsurilor pe care trebuie să le ia, prioritizare în care intră şi aducerea sub supraveghere imediată a celor care au ieşit sau ies din penitanciar pe baza recursului compensatoriu”.
Peste 500 de deţinuţi au fost eliberaţi joi, în prima zi de la intrarea în vigoare a legii privind recursul compensatoriu, a anunţat, vineri, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader. El a spus că această cifră este mare şi i-a depăşit aşteptările, pentru că nu credea că "impactul va fi atât de mare".
"Ieri (joi, n.r.), până la 12 noaptea, domnul Dobrică (Marian Dobrică, directorul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor - n.r.) îmi dădea mesaje să îmi spună câţi deţinuţi au fost eliberaţi. În baza legii, prin adăugirea celor şase zile considerate a fi efectuate, au fost eliberaţi 529 de deţinuţi. Vă mărturisesc că este mult, mi-a depăşit aşteptările. Nu credeam că impactul va fi atât de mare. Dar este efectul legii", a declarat ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, vineri, la începutul conferinţei privind protecţia drepturilor deţinuţilor şi a condiţiilor de detenţie din România.
Legea privind recursul compensatoriu prevede că pentru fiecare 30 de zile executate în condiţii necorespunzătoare fiecare deţinut va beneficia de şase zile considerate efectuate.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.