Poliţiştii îi avertizează pe şoferi că este ceaţă pe mai multe drumuri din judeţul Gorj şi pe A1 Râmnicu Vâlcea-Deva, recomandându-le să reducă viteza şi să conducă prudent, dat fiind că pe unele porţiuni vizibilitatea scade chiar şi sub 50 de metri. Tot pe A1, pe secţiunea Bucureşti-Piteşti, este aglomeraţie la intrarea în Capitală, din cauza carosabilului umed.
Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că luni dimineaţă se circulă în condiţii de ceaţă pe mai multe artere rutiere din judeţul Gorj, vizibilitatea în trafic fiind scăzută sub 200 metri, pe alocuri chiar sub 50 de metri.
Pe A1 Râmnicu Vâlcea-Deva, pe tronsonul cuprins între kilometrii 334-412, sunt semnalate porţiuni de ceaţă, vizibilitatea fiind scăzută sub 200 metri.
Pe arterele rutiere principale, respectiv autostrăzile A1 Bucureşti-Piteşti, A2 Bucureşti-Constanţa, A3 Bucureşti-Braşov, DN 1 Ploieşti-Braşov şi DN 7 Râmnicu Vâlcea-Sibiu, se circulă în condiţii de vizibilitate bună şi valori de trafic normale, cu excepţia autostrăzii A 1 Bucureşti-Piteşti, unde traficul se desfăşoară pe carosabil umed, între kilometrii 64-80, şi este semnalată aglomeraţie începând de la kilometrul 13, pe sensul de intrare în Capitală., menţionează Infotrafic.
Poliţiştii rutieri recomandă şoferilor, În condiţii de ceaţă sau carosabil ud să reducă viteza, mărind distanţa de siguranţă între autovehicule, să folosească luminile de ceaţă şi să evite manevrele riscante, sporind atenţia în trafic.
Totodată, atrag atenţia pietonilor, bicicliştilor şi căruţaşilor să ţină cont de faptul că, pe timp de ceaţă, sunt mai greu vizibili în trafic.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.