Lucrările pentru construirea noului terminal de plecări pentru curse externe au început la Aeroportul Internaţional ”Traian Vuia” din Timişoara, proiectul având o valoare de 88,99 de milioane de lei, fără TVA. ”Îmi doresc că acest terminal de plecări să fie un terminal pentru plecări în Schengen, iar noi să nu mai avem nevoie de vamă”, a afirmat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
După ce, în luna mai, a fost semnat contractul pentru noul Terminal de Plecări Curse Externe al Aeroportului Internaţional Timişoara, vineri s-a deschis şantierul. 
 
”Au demarat lucrările la ceea ce înseamnă cea mai importantă investiţie din istorie la Aeroportul Timişoara. E parte din sumele alocate în acest an de Ministerul Transporturilor către Aeroportul Internaţional Timişoara, e vorba de Terminalul nou de plecări. Îmi doresc ca cei care construiesc să se înscrie în termene, astfel încât la finalul anului viitor să avem recepţia acestei lucrări. Îmi doresc că acest terminal de plecări să fie un terminal pentru plecări în Schengen, iar noi să nu mai avem nevoie de vama, noi, românii”, a declarat, vineri, la Timişoara, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.
 
Ministrul a precizat că firma care se ocupă de ridicarea terminalului este una serioasă, dar că va continua să monitorizeze cu atenţie fiecare proiect de infrastructură.
 
”Îmi doresc că această nouă investiţie să fie în folosul aeroportului, să ajute la dezvoltarea lui, iar constructorul să se ţină de termenele asumate. E un constructor serios, mai avem la Ministerul Transporturilor proiecte împreună cu acest constructor. Nu avem niciun fel de motive să am semne de întrebare, s-a obţinut pe faza de proiectare în termenii asumaţi, aşa că optimismul de început este prezent. Asta nu înseamnă că, aşa cum ştiţi, din două în două săptămâni, nu verificăm lucrările de aici”, a susţinut Sorin Grindeanu.
 
Noul terminal va avea o suprafaţă construită de 12.000 de metri pătraţi, 6 filtre de securitate, 18 ghişee check-în şi 6 porţi de scanare automată a documentelor. Construcţia va completa Terminalul de Sosiri Curse Externe care este în exploatare din iulie 2021.
 
Constructorul SC Concelex SRL din Bucureşti trebuie să finalizeze lucrările până la 31 decembrie 2023.
 
Contractul are o valoare de 88,99 de milioane de lei (fără TVA), iar finanţarea este asigurată din 3 surse: fonduri europene nerambursabile (POIM 2014-2021), bugetul de stat, veniturile proprii ale aeroportului.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.